Accident la Carasa! Patru persoane au ajuns la spital după impactul dintre două mașini

Accident la Carasa! Patru persoane au ajuns la spital după impactul dintre două mașini

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Carasa, comuna Corlăteni, în această seară. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

Salvatorii au constatat că în cele două autoturisme se aflau șase persoane, toate fiind evaluate la fața locului de echipajele medicale. Patru dintre acestea, cu vârste cuprinse între 14 și 52 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Stirea anterioara

Incendiu la Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări

Stirea Urmatoare

Accident feroviar în județul Suceava. 11 vagoane de marfă au lovit două locomotive

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.