Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă
Inspectorii ITM încep verificările în spitalele de stat cât și cele private
Campania națională privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul unităților care au ca obiect de activitate Cod CAEN 8610 activități de asistență spitalicească (stat și private)
Acțiunea propusă pentru anul 2023 urmărește continuarea demersurilor întreprinse de Inspecția Muncii în anii anteriori, având în vedere evenimentele deosebit de grave produse pe parcursul anilor 2020, 2021 și 2022. în acest sens menționăm următoarele evenimente:
• Incendiul care a avut loc în data de 14.11.2020 la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în urma căruia au decedat 10 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 și au fost accidentate 4 cadre medicale, doi medici si două asistente;
• Incendiul care a avut loc în data de 29.01.2021, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” în timpul căruia a avut loc și explozia unui recipient butelie în care era posibil să se fi aflat oxigen. Incendiul a afectat 4 saloane, situate la mijlocul parterului pavilionului, de-o parte și de alta a culoarului de acces, în care erau internați bolnavi cu COVID -19. Ca urmare a evenimentului, au decedat 5 pacienți și au fost identificați 8 lucrători care au suferit sindrom de intoxicare a căilor aeriene superioare;
• Incendiul care a avut loc în data de 01.10.2021, la Secția Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Ca urmare a evenimentului, au decedat 8 pacienți și au fost accidentate trei cadre medicale;
• Incendiul care a avut loc în data de 11.11.2021, la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Ca urmare a evenimentului, au decedat 2 pacienți și a fost accidentată o infirmieră.
Cele mai frecvente încălcări ale reglementărilor care vizează securitatea și sănătatea în muncă, se referă la:
a. lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională a sănătății și securității lucrătorilor;
b. neadaptarea și neaplicarea de măsuri de prevenire și metode de lucru care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății la locurile de muncă;
c. lipsa verificărilor periodice pentru echipamentele de muncă pentru care este necesară asigurarea exploatării fără pericole, echipamente aflate sub incidența unor dispoziții legale speciale (ISCIR);
d. organizarea necorespunzătoare a activității în domeniul securității și sănătății în muncă;
e. locuri de muncă la care lipsesc instrucțiunile proprii în care să se țină seama de particularitățile activităților desfășurate;
f. lipsa sau numărul insuficient al lucrătorilor calificați, autorizați și instruiți corespunzător;
g. lipsa sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor privind supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor, la intervale regulate, în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă conform prevederilor legale;
h. lipsa instrucțiunilor privind circuitul lenjeriei, transportul probelor biologice, dezinfecția și igiena, măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente și/sau incidente periculoase, precum și măsurile de prevenire a acestora.
În acest context, considerăm oportună declanșarea unor acțiuni de control, atât în mediul privat, cât și în unitățile bugetare, în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă cu privire la:
- pericole de îmbolnăviri profesionale și expunerea lucrătorilor la un grad ridicat de risc (noxele prezente la locurile de muncă);
- neluarea măsurilor pentru ca expunerea lucrătorilor sa fie evitată;
- lipsa măsurilor de reducere a riscului de expunere profesională la un nivel suficient de scăzut pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor prin limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de lucrători expuși, sau care pot fi expuși, măsuri de protecție colectivă și/sau măsuri de protecție individuală, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace;
- ignorarea pericolelor existente în mediul de muncă;
transmiterea de boli contagioase, riscuri chimice, fizice, biologice, mecanice, electrice, stresul etc.;
- manipulări greșite a maselor și greutăților.
De asemenea, se va urmări și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
Acțiunea va avea loc la angajatori care au ca obiect de activitate cod CAEN 8610 - Activități de asistență spitalicească umană, în trim. II - IV 2023.
Obiectivele acestei campanii sunt:
- Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;
- Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menționate;
- Diminuarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană.
Obiectivele vor fi cuantificate prin măsurile tehnice, sanitare și/sau organizatorice dispuse pentru prevenirea acumulărilor de oxigen în spațiile închise în unitățile sanitare.
În vederea verificării modului de respectare de către angajatori a prevederilor legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, va declanșa acțiuni de control, la unitățile care au ca obiect de activitate: cod CAEN 8610 – Activități referitoare la sănătatea umană (stat și privat).
Campania se va desfășura în perioada 03.04.2023 - 29.11.2023.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.