A plătit 200 de dolari pentru a deveni șofer fals

A plătit 200 de dolari pentru a deveni șofer fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean moldovean, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 41 de ani, în calitate de pasager al unui microbuz înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, având aplicată fotografia sa și datele sale de identificare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obținut permisul de conducere după o înțelegere cu o persoană de pe o rețea socială, căreia i-a achitat 200 de dolari într-un cont, ulterior primind documentul la adresa de domiciliu. 

În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Amplă acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Stirea Urmatoare

Anunț important de la ITM: S-a prelungit termenul de înscriere în platforma digitală Reges-Online

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.