Tabăra de scriere creativă la Memorialul Ipotești
O nouă ediție a Taberei de scriere creativă – poezie va avea loc la Ipotești în perioada 22-28 septembrie 2025.
Tabăra, aflată la a V-a ediție,este organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, la inițiativa criticului Al. Cistelecan, membru al juriului pentru acordarea PremiuluiNațional de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Propunerea a fost făcută pe 15 ianuarie 2021, la gala de decernare a Premiului. În vara aceluiași an, Memorialul Ipotești, cu susținerea CJ Botoșani, a organizat prima Tabără de scriere creativă. Începând cu ediția din 2023, tabăra se desfășoară în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București.
Programul Taberei de scriere creativă de la Ipotești, ediția a V-a, cuprinde ateliere de scriere, lecturi, discuții zilnice, vizite de documentare, la care vor participa tineri scriitori din Brașov, București, Iași, Oradea, coordonați de scriitorii Simona Popescu, Vasile Leac și Ștefan Manasia.
La unele dintre ateliere, se vor propune exerciții de scriere după tablouri din fondurile Memorialului Ipotești, semnate de: Ștefan Luchian, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza, Henri Catargi, Mișu Teișanu, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Iosif Steurer, George Barbieri, Traian BilțiuDăncuș, Gheorghe Teodorescu Romanați, Damian Zoe Cuclin, Marcel Olinescu, Ion Theodorescu Sion, Eugen Voinescu, Gheorghe Popovici. În după-amiaza zilei de 27 septembrie, vor avea loc lecturi din poemele scrise la Tabăra de scriere creativă de la Ipotești și vernisarea unei expoziții cu tablourile după care au fost scrise poezii.
În cadrul Taberei de scriere creativă de la Ipotești, scriitorii începători vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile practice de scriere a unui text artistic.
Sunt invitați să participe la ateliere poeții tineri din Botoșani și toți cei interesați de poezie.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.