Ordin de protecție față de un tânăr de 34 de ani, emis de către polițiști pentru violență în familie
La data de 17 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 34 de ani, din localitatea Ștefănești, pentru faptul că, s-ar fi prezentat la locuința fostei sale soții și ar fi agresat-o fizic pe aceasta și pe fiica sa.
În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent și a fost emis ordin de protecție provizoriu fără monitorizare electronică.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.