Nova Apaserv anunță noi condiții de defalcare și facturare începând cu 1 octombrie 2025

Nova Apaserv anunță noi condiții de defalcare și facturare începând cu 1 octombrie 2025

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani reamintește tuturor utilizatorilor faptul că, începând cu data de 1 octombrie 2025 va fi aplicată Metodologia de defalcare și facturare a cantităților de apă potabilă în condominii, aprobată prin HCJ nr. 142/09.12.2015, actualizată și modificată conform prevederilor legislației naționale din domeniul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare prin Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr.141/27.06.2025.

Conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, operatorii serviciilor de utilităţi publice asigură furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice la limita de proprietate (care este căminul de branșament) și asigură montarea, funcţionarea şi verificarea metrologică a echipamentelor de măsurare a consumului la branşamentul utilizatorului.

Până la implementarea modificărilor, în cazul condominiilor, diferențele de consum apărute între contorul general de branșament și consumurile individuale din condominiu nu au fost integral facturate, o parte din diferență fiind suportată de operatorul regional.

Începând cu data de 01 octombrie 2025, întreaga diferență dintre consumul total înregistrat pe contorul de branșament și consumurile individuale va fi:

- repartizată în mod egal tuturor unitățile imobiliare;
- facturată integral conform art. 17 alin. (16) lit. b) din Legea 241/2006;

Recomandări pentru utilizatori:
- verificarea și întreținerea instalațiilor comune împreună cu Asociația de Proprietari;
- întreținerea instalațiilor interioare și identificarea rapidă a avariilor și remedierea acestora;
- montarea, întreținerea și verificarea metrologică a contoarelor individuale;
- transmiterea lunară a consum înregistrat pe repartitoarele de costuri.

S.C. Nova Apaserv S.A., în calitate de Operator Regional Unic, recomandă tuturor persoanelor fizice și agenților economici care locuiesc sau își desfășoară activitatea într-un condominiu să își ia din timp măsurile tehnice și organizatorice necesare funcționării corespunzătoare a instalațiilor interioare de apă pentru a evita situațiile neplăcute, în care c/val. facturii  va fi foarte mare.

Colaborarea locatarilor este esențială pentru a evita astfel de situații!

Stirea anterioara

Grenadă de mână defensivă descoperită în județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Incendiu la Leorda: Locomotiva unui tren de călători Suceava – Botoșani a luat foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.