E oficial: Minivacanță de Sfânta Maria. Guvernul dă liber și pe 16 august

E oficial: Minivacanță de Sfânta Maria. Guvernul dă liber și pe 16 august

Guvernul a declarat ziua de 16 august, zi liberă, în urma ședinței Executivului care a avut loc miercuri. Recuperarea zilei de 16 august se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. De această zi nu vor beneficia angajații statului care trebuie să asigure permanența, informează Mediafax.

„La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. Așadar în ziua de 16 august 2019 angajații instituțiilor publice vor avea o zi liberă, iar aceștia iși vor prelungii corespunzător timpul de lucru până la data de 31.08.2019 privind planificărilor stabilite”, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței Executivului.

Acesta a mai explicat faptul că recuperarea zilei de 16 august se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august.

„Data de 15 este deja zi libera declarată prin lege și 16 cade vineri, 15 este joi și s-a luat deciza să fie declarată zi liberă”, a mai completat purtătorul de cuvânt.

Acesta a precizat faptul că sub incidența acestei măsuri nu intră angajații care trebuie să asigure permanența, sau magistrații care au termene stabilite în data respectivă.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.