Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Doi polițiști au fost bătuți când erau în misiune. Ambii au ajuns la Urgențe

Doi polițiști au fost bătuți când erau în misiune. Ambii au ajuns la Urgențe

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : National

Doi polițiști din Brăila care se aflau în timpul unei misiuni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Brăila după ce au fost bătuți "corespunzător" de câțiva bărbați, a anunțat obiectivbr.ro.

Cei doi oameni ai legii au mers pe strada Victor Vâlcolici, din cartierul Chercea, cel mai mare din Brăila, unde a crescut și „fecesebistul” Florinel Coman. De acolo venise o sesizare că un bărbat a dat muzica tare și deranja vecinii. Scandalul a avut loc vineri seara, în jurul orei 22.30.

Polițiștii l-au încătușat pe tânărul care dăduse muzica tare, fiindcă a refuzat să se legitimeze și a devenit violent. Oamenii legii nu s-au mai descurcat când a apărut cumnatul proprietarului, care i-a bătut bine, mai ales după ce a primit și „ajutoare”.
În timp ce era bătut, unuia dintre polițiști i-a căzut stația, iar unul dintre membrii familiei celui arestat a furat-o. Au fost chemate întăriri, iar la fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție și jandarmerie.

Atât cei doi bărbați violenți, cât și rudele lor, au ajuns la sediul IPJ pentru audieri. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ultraj și furt calificat, iar în ceea ce privește stația Tetra, aceasta a fost scoasă din sistem.

Potrivit unor surse medicale, cei doi polițiști au fost aduși la Unitatea de Primiri Urgențe, din cauza loviturilor primite, și au primit îngrijiri medicale. Pentru unul din agenți, ar fi fost necesară internarea.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

National: Alte articole din Botosani