În spatele clasicului îndemn ‘Mănâncă legume’ se află deja ceva mai mult decât presiunile părinților sau nutriționiștilor. Un nou studiu dezvăluie că, pe lângă efectul lor anticancerigen, legumele crucifere sunt extrem de utile împotriva radiațiilor, informează Le Monde.

De mai mulți ani cercetătorii subliniază că un regim alimentar bogat în legume crucifere /varză, broccoli, varză de Bruxelles, etc/ determină un risc scăzut de a dezvolta diferite forme de cancer. Explicația o constituie prezența în aceste legume a substanței indole-3-carbinol /I3C/. Odată ingerată, I3C se transformă într-o altă moleculă, al cărei acronim este DIM /di-indolyl-metan/. Datorită unui mecanism ce urmează încă să fie precizat, DIM previne formarea vaselor sangvine ce irigă tumorile, împiedică proliferarea celulelor canceroase și determină moartea acestora.

Însă, la această acțiune anticancerigenă deja remarcabilă a DIM, oameni de știință au adăugat recent una neașteptată. Într-un studiu publicat la 14 octombrie în Proceedings of the National Academy of Sciences /PNAS/, o echipă de cercetare americano-chineză a demonstrat că molecula în cauză le conferă șobolanilor și șoarecilor o protecție solidă împotriva efectelor fatale ale unei puternice radioactivități.

Pentru a releva acest efect, autorii studiului au expus rozătoarele la o doză de 13 gray, care, în situații normale, le-ar fi omorât. Se estimează că organismul uman nu rezistă unei doze mai mari de 10 gray. Ulterior, în cadrul acestui studiu, s-a constatat că toți șobolanii care au fost iradiați, însă nu au primit DIM, au murit în următoarele 8 zile.

Alta a fost situația rozătoarelor cărora li s-a injectat molecula. În cea mai bună configurație — doză crescută și o primă injecție la 10 minute după iradiere — circa 60% dintre rozătoare erau încă în viață la o lună după iradiere, în pofida faptului că au primit o doză considerată letală de radiații. Acest procentaj de supraviețuire până la 30 de zile urca la 80% pentru o doză de 9 gray, care omora 80% dintre animalele care nu primit niciun tratament, și la 100% pentru o doză de 5 gray, care era fatală pentru un sfert dintre rozătoarele fără DIM.

Oamenii de știință au constatat că dozele mai slabe erau mai puțin eficiente și că rata de supraviețuire este mai mare atunci când prima injecție cu DIM este administrată mai aproape de momentul iradierii.

Rămânea de descoperit cum anume protejează DIM organismele expuse la doze de radiații considerate mortale. După o serie întreagă de experiențe pe celule de cultură, cercetătorii au ajuns să stabilească un dublu mecanism. Pentru început, ei și-au dat seama că administrarea de DIM activează proteina numită ATM, specializată în repararea ADN-ului: de exemplu, atunci când acesta este ‘rănit’ sub efectul iradierii. Aici studiul vine cu o nuanță interesantă, dezvăluind că această acțiune de ‘reparare’ nu are loc atunci când celula în cauză este… canceroasă. Ca și cum DIM ar conferi protecție doar celulelor sănătoase.

Însă, molecula în cauză nu se limitează doar la stimularea reparării ADN-ului: autorii studiului au descoperit, de asemenea, că DIM reușește să blocheze moartea celulară indusă de radiații. Se cunoaște faptul că expunerea la radiații ionizante constituie o agresiune fizică susceptibilă să provoace o apoptoză, adică un fel de ‘sinucidere a celulei’. Este ca și cum aceasta ar prefera mai degrabă să moară decât să lupte pentru supraviețuirea sa.

Astfel, cercetătorii au descoperit că DIM declanșează producția unei proteine care activează ea însăși genele însărcinate să combată apoptoza. De altfel, cele două mecanisme sunt probabil legate între ele, în condițiile în care se știe deja că ruptura ADN-ului poate provoca apoptoza celulei ce îl conține.

Desigur, o bună parte din studiu se centrează pe rozătoare și este dificil de imaginat o iradiere voluntară a unor oameni pentru testarea eficienței DIM la ‘homo sapiens’. Acestea fiind spuse, echipa americano-chineză subliniază că studii precedente au arătat că DIM poate fi administrată fără probleme la om. În opinia oamenilor de știință, molecula, prin ineditul său mecanism de radioprotecție, ar putea atenua perfect sindroamelor acute legate de iradiere, fie că aceasta este cauzată de un accident radiologic, precum în cazul persoanelor iradiate la un spital din Epinal, fie de o catastrofă nucleară de tip Cernobîl sau Fukushima.