ANRM anunță finalizarea lucrărilor la conducta de gaze Iași-Ungheni pe teritoriul României

ANRM anunță finalizarea lucrărilor la conducta de gaze Iași-Ungheni pe teritoriul României

Construcția firului liniar de pe teritoriul României a conductei de gaze Iași-Ungheni a fost finalizată, a anunțat marți Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), titularul proiectului, într-un comunicat de presă.

Consorțiul format din HABAU PPS Pipeline Systems SRL — INSPET SA — IPM — Partners România SRL s-a încadrat în graficul agreat și, la sfârșitul lunii decembrie 2013, s-au încheiat lucrările principale de pe teritoriul României la gazoductul Iași—Ungheni', se arată în comunicat.

Potrivit ANRM, în perioada următoare vor avea loc mai multe verificări și probe privind funcționarea în condiții de maximă siguranță.

„Aceste tipuri de lucrări cuprind activități precum: curățirea conductelor, probe de presiune, interconectarea cu sistemul de transport etc”, se mai precizează în comunicat.

Lucrările la conducta Iași-Ungheni au fost inaugurate la finele lunii august de premierul României, Victor Ponta, și cel al Republicii Moldova, Iurie Leancă.

Proiectul face parte din Programul Operațional Comun 'România — Ucraina — Republica Moldova 2007-2013' și este derulat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale din România, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.

Proiectul are o durată de implementare de 17 luni și urmărește asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova și partea estică a României, prin diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

Bugetul total al proiectului este de 26,4 milioane de euro, din care 7 milioane de euro, adică 26,42%, reprezintă contribuția financiară a Uniunii Europene, prin Programul Operațional Comun 'România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013', finanțat prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat.

Gazoductul va putea transporta la capacitate finală 1,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât cei 1,3 miliarde metri cubi de gaze ce reprezintă necesarul de consum al Republicii Moldova. AGERPRES

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.