Mircea Badea suferă de o boală autoimună. Cum a descoperit-o și cum o ține sub control?

Mircea Badea suferă de o boală autoimună. Cum a descoperit-o și cum o ține sub control?

Mircea Badea este mereu super energic când apare în fața telespectatorilor, dar puțini știu că ani la rândul s-a confruntat cu stări de rău, a căror cauză nu o putea identifica.

După cum chiar el a mărturisit a fost la toți medicii de pe planetă, dar niciunul nu reușea să-i pună un diagnostic.

Până când într-o zi, un doctor i-a spus că are o boală destul de serioasă, boala celiacă, adică intoleranță autoimună la gluten. Și cum mare parte din produse conțin gluten, regimul alimentar nu este deloc ușor de ținut. Iar tratament medicamentos pentru vindecare nu există. Dar se poate trăi cu ea și poți duce o viață normală atât timp cât nu vei consuma gluten.

„Domnul Mencinicopschi a scris o carte despre boala celiacă. E o boală nasoală. O boală destul de rară, dar nu atât de rară după cum ai putea crede după denumirea exotică. Se depistează rar. Constați că se întâmplă lucruri cu tine, dar nu știi de ce. Eu am boala celiacă. Stați liniștiți, nu se ia. Știți cine mai are boala celiacă? Novak Djokovic, numărul 1 mondial în tenis”, a spus Mircea Badea.

Partenera sa de viață, Carmen Bruma a dat și ea detalii despre această afecțiune năucitoare, de care, însă suferă mai mulți oameni decât s-ar crede. Doar că puțini o și depistează.

“Mircea și-a descoperit o intoleranță la gluten. A trebuit să căutam alimente în care să nu existe gluten. Cei care au o astfel de problemă ar trebui să recurgă la alimente simple, naturale. Nu mănânci cremă de brânză, mănânci brânză telemea, nu mănânci un pui cu sos sau o salată cu sos, ci fără, ca să fii sănătos și să îți menții greutatea”, a mărturisit Carmen Brumă.

Ce este boala celiacă

Diagnosticul de boală celiacă nu se stabilește deloc ușor. Pe baza anamnezei, medicul poate suspecta că pacientul are această afecțiune și atunci îi indică analize speciale pentru a confirma sau infirma ceea ce bănuiește.

Boala nu este una deloc ușoară și poate da chiar complicații nutriționale extraintestinale, anemie, osteopenie/osteoporoză, dar și riscul de a dezvolta alte boli autoimune, precum și o serie de malignități, cum ar fi limfom, cancer esofagian, cancer intestinal.

Boala celiacă reprezintă așadar intoleranța autoimună pe care unele persoane o au la gluten. Aceasta afectează în special intestinul subțire, dar și alte organe, și mai poartă denumirea și de enteropatie glutenică. Este o afecțiune cronică destul de des întâlnită, dar foarte greu diagnosticată, ceea ce înseamnă riscuri pentru pacienți.

Glutenul este o proteină pe care o regăsim în cereale precum grâul, secara, orzul, dar și în unele produse alimentare, cum ar fi anumite sosuri, și nu poate fi consumată de cei care au boala celiacă. Dacă acest lucru se întâmplă, intestinul subțire declanșează o reacție imunologică prin care mucoasa intestinală este distrusă, iar nutrienții necesari organismului nu mai sunt absorbiți așa cum ar trebui. Acest fapt duce nu doar la disconfort, ci și la degradarea stării de sănătate.

Boala celiacă apare și pe baza moșternirii genetice, dar poate fi influențată și de alți factori. Risc mai mare de a dezvolta această afecțiune o au ce care au rude de gradul I diagnosticate cu această boală sau cei care suferă de alte afecțiuni autoimune, cum ar fi tiroidita autoimună sau diabetul zaharat de tip 1.

Ce simptome are boala celiacă

Nu se poate spune că boala celiacă are simptome specifice. Sunt unii pacienți care nu prezintă niciunul, dar în schimb apar semne ale deficitelor nutriționale. Există, însă, și persoane care se confruntă cu simptome gastrointestinale semnificative și asta le dă întreaga viață peste cap.

Boala celiacă se poate declanșa atât la adulți, dar și la copii sau sugari, în dieta cărora sunt introduse cereale.

Copiii sau sugarii cu boala celiacă pot avea simptomele menționate mai jos:

apatie;
anorexie;
tegumente palide;
scăderea tonusului muscular (hipotonie generalizată);
creșterea în volum a abdomenului (distensie abdominală);
anemie;
încetinirea procesului de creștere;
scaune voluminoase și decolorate.

Adulții manifestă simptome severe și ei:

stare de oboseală;
slăbiciune;
anorexie;
diaree moderată;
eliberare de grăsimi în cantități mari prin fecale (steatoree).

O parte dintre adulții care au această boală pot observa și scăderi în greutate sau pot avea manifestări ale deficienței de vitamina D și de calciu. Sursa: ziareonline.ro
 

Stirea anterioara

Băutura și alimentele minune care conține un cocktail de vitamine și minerale

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.