Gianina Corondan spune adevărul despre concedierea de la TVR!

Gianina Corondan spune adevărul despre concedierea de la TVR!

Gianina Corondan a vorbit într-un recent interviu despre motivele pentru care a fost disponibilizată de la Televiziunea Română, alături de alţi colegi de breaslă.

Explicaţia dată pentru Paginademedia.ro, Gianina menţionează că modul îm care a decurs procesul de selecţie de la TVR nu a fost profesionist şi a criticat deciziile televiziunii publice.

„Nicăieri în Europa selectarea de personal nu s-a făcut de o manieră așa de primitivă, ca abordare și credibilitate. Concursul nu a filtrat nici pe departe creativitatea, talentul, priceperea și capacitatea de comunicare cu publicul – esențiale pentru un profesionist de televiziune.

Să vă dau un exemplu de întrebare din testul grilă, menit să selecteze profesioniștii din corpul editorial: „În ce an a fost înființată televiziunea națională?”

Și acum eu vă întreb: oare asta trebuie să știe un realizator de emisiuni, în relația lui cu telespectatorii, pentru a rămâne în TVR? Răspunsurile la astfel de întrebări îl legitimează pe el ca bun profesionist? I-ar procura un loc de muncă într-o televiziune competitivă și dinamică?” a spus Gianina, pentru sursa citată.

Mai mult decât atât, ea a recunoscut că decizia de a fi disponibilizată nu are nicio legătură cu performanţele ei profesionale.

„Mă aflu pe lista de disponibilizați nu pentru că nu am trecut testele, ci pentru ca eu nu m-am prezentat la selecție, în cunoștintă de cauză. Regulamentul spunea că cei care nu se vor prezenta vor fi incluși în mod automat pe lista celor disponibilizați. Mi-am asumat alegerea, deși cunosteam consecintele. Si nu am fost singura" a continuat vedeta.

Punctul de vedere integral, în continuare:

Mă aflu pe lista de disponibilizați nu pentru că nu am trecut testele, ci pentru ca eu nu m-am prezentat la selecție, în cunoștintă de cauză. Regulamentul spunea că cei care nu se vor prezenta vor fi incluși în mod automat pe lista celor disponibilizați. Mi-am asumat alegerea, deși cunosteam consecintele. Si nu am fost singura.

De ce nu m-am prezentat? Trăim într-o epocă în care televiziunea, asa cum o știam cu toții, s-a schimbat fundamental. Profesioniștii de televiziune se reinventează permanent pentru a face față noilor tendințe de consum de știri și divertisment. Oamenii se uită la filme, muzică și competiții sportive pe Internet.

Votează pe Internet – și dau aici exemplul Eurovision, pe care EBU l-a difuzat și pe web anul trecut; Eurovision România a avut una dintre cele mai mari audiențe pe Internet dintre toate țările membre EBU.

Oamenii se vor uita la emisiunile preferate pe tablete și vor pune întrebări invitatilor din studio prin rețele sociale.

Și Televiziunea publică cum se uită la acest prezent? Cum își selectează profesioniștii care, cum spuneam, ar trebui să învețe și să se reinventeze azi, ca să fie pe piață mâine?

Să vă dau un exemplu de întrebare din testul grilă, menit să selecteze profesioniștii din corpul editorial: “În ce an a fost înființată televiziunea națională?”

Și acum eu vă întreb: oare asta trebuie să știe un realizator de emisiuni, în relația lui cu telespectatorii, pentru a rămâne în TVR? Răspunsurile la astfel de întrebări îl legitimează pe el ca bun profesionist? I-ar procura un loc de muncă într-o televiziune competitivă și dinamică?

Un alt exemplu: Regulamentul de funcționare din TVR a fost deseori ținta unor critici în mediu intern, chiar ridiculizat pentru că e un regulament depășit și cu defecte. Bun. Păi și atunci de ce trebuie oamenii să-l învețe și să dea examen din el? De ce sunt selectați angajații după criterii anacronice?

Nu vreau să comentez în numele colegilor care au acceptat umilința de a trece prin aceste teste, deloc relevante pentru măsurarea competențelor lor.

Dar nicăieri în Europa selectarea de personal nu s-a făcut de o manieră așa de primitivă, ca abordare și credibilitate. Concursul nu a filtrat nici pe departe creativitatea, talentul, priceperea și capacitatea de comunicare cu publicul – esențiale pentru un profesionist de televiziune.

Unii dintre voi m-ați întrebat ce voi face în continuare. Vă spun doar că nu stau. Lucrez și mă reinventez. Vă voi ține la curent.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.