Videoconferință online în cadrul activităților din Săptămâna Națională a Voluntariatului la Botoșani

Videoconferință online în cadrul activităților din Săptămâna Națională a Voluntariatului la Botoșani

Centrul Europe Direct Botoșani a organizat o videoconferință online în cadrul activităților din Săptămâna Națională a Voluntariatului la Botoșani.

Vineri, 11 septembrie, cu prilejul Săptămânii Voluntariatului 2020, Asociația IHTIS și Centrul Europe Direct Botoșani au organizat o videoconferință online. La videoconferință, care s-a dorit  o cafenea virtuală, fiecare  participant a relatat câteva experiențe din activitatea sa în condițiile pandemiei.

În debutul conferinței Doamna Mihaela Mihăescu, președinta asociației IHTIS, a prezentat ”o poveste mai tristă pe care noi o putem îmbunătăți”. Este vorba de povestea a peste 30 de copii cazați într-un fost pichet de grăniceri de la Hilișeu Horia - granița României cu Ucraina, transformat în spațiu pentru locuințe sociale. Clădirea a fost abandonată de autoritățile vamale la finalul celui de al doilea război mondial. Imobilul, înconjurat de vegetație sălbatică și cu un drum impracticabil, are pereții distruși, este insalubru, îi lipsesc multe uși și ferestre.Cu toate acestea aici au găsit adăpostul aproximativ 50 de suflete, femei, bărbați și copii. Sunt oameni ai nimănui, fără case, fără bani, fără viitor iar această ruină este locul unde supraviețuiesc încă o zi. Doamna Mihaela Mihăescu a făcut un apel pentru salvarea acestor copii.

Câteva amănunte despre acest caz a oferit doamna învățătoare Gabriela Munteanu de la Hilișeu Horia. ”Sunt familii care stau câte trei-patru-cinci într-o singură cameră. Nu au pe ce scrie, nu au dulapuri, nu au mobilier. Este vorba de 36 de copii care locuiesc în condiții absolut necorespunzătoare. Dacă nu vor fi ajutați vor ajunge peste 10 ani asistați sociali, la fel ca și părinții lor. Am găsit o încăpere mai mare unde ar putea fi amenajată o sală multifuncțională, însă această sală trebuie dotată cu minimul necesar”.

Tânăra Ioana Crainiciuc, director executiv al grupului de tineri voluntari ”Botoșani orașul meu drag” a reacționat imediat și a pus pe agenda organizației o colectare de cărți și rechizite care să ajungă la copiii de la Hilișeu Horia. Bineînțeles că acesta ar fi doar începutul.

Domnul profesor Constantin Corduneanu, președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă Optim Botoșani, a ajuns, în 2019, la cea de a 12-a ediție a tradiționalului simpozion cu participare academică ”Biodiversitate și Dezvoltare durabilă”. Anul acesta simpozionul nu a putut avea loc din motive de pandemie. Dar studiile cercetătorilor biologi nu au încetat. Au fost prelucrate diverse mostre și imagini culese de pe teren. Către sfârșitul anului asociația va publica un studiu despre o nouă specie de fluture unicat în România descoperit la Orășeni-Botoșani și va organiza un forum online cu rezultatele cercetărilor din 2020. L-am  întrebat pe Domnul Constantin Corduneanu care este influența pandemiei asupra naturii, așa cum rezultă din observațiile sale și ale colaboratorilor săi. Din grupurile de discuții la care a participat a rezultat că o serie de animale și-au extins arealul, uneori intrând și în zona urbană: este vorba de mai multe specii de păsări și mamifere: capre sălbatice, mistreți.

Domnul Petru Pricope este președintele Asociației ”Eco Ro Tin” cu activitate în domeniul ecologic și coordonează clubul ”Modas” - un club de divertisment și fotografie și presă. El organizează expediții în pădurile din zona Botoșanilor, expediții care durează câte două-trei zile fiecare, cu  mers pe jos, dormit în cort.  Traseele vizitate includ zona Tudora, rezervația de Tisa, micro cascada, Sihăstria Voronei, locurile numite ”Masa tâlharilor” sau ”Grota tâlharilor”, mănăstirea Balș și altele. În cadrul expedițiilor se fac albume foto, clipuri video, documentare și acțiuni de ecologizare cu rol demonstrativ. Tinerii au fost și în alte județe: Iași și Neamț pentru activități de documentare și ecologizare. Au plan să meargă și în alte zone din Botoșani mai puțin cunoscute ca de exemplu la conacul Costești sau în zona pădurilor din Coșula, unde s-ar afla o fabrică de sticlă securizată construită de armata germană și câteva pietre funerare. Asociația a participat și la ”Zilele Nordului” realizând câteva mii de fotografii preluate și de organizatori. Domnul Pricope consideră zilele ”Zilele Nordului” un eveniment foarte reușit la care au fost respectate regulile de distanțare socială, au existat puncte de control, triaj epidemiologic la fiecare eveniment, dușuri, dezinfectant, măști.

Domnișoara Ioana Crainiciuc, directorul executiv al Centrului de voluntariat ”Botoșani orașul meu drag” arată câteva dintre activitățile interesante ale organizației care au fost desfășurate în perioada (și în pofida) pandemiei. Astfel tinerii au realizat în primăvară o mulțime de curcubeie colorate pictate cu care au împodobit ferestrele botoșănenilor. De ”Ziua carității” au strâns și au donat hăinuțe și alte obiecte pentru copii prin intermediul asociației Happy. De ”Ziua limbii române” au făcut ingenioase semne de carte personalizate cu greșeli de ortografie intenționate pe care primitorii trebuiau să le corecteze. Acestea au fost distribuite împreună cu o cafea, un ceai sau un suc pe pietonalul Unirii. De asemenea voluntarii BOMD au alimentat, în câteva rânduri, cuiburile de cărți din Municipiul Botoșani. Ieri și astăzi mai multe grupuri de  voluntari au alergat în mod organizat pe stadion pentru a da un exemplu în ceea ce privește viața sănătoasă.

Domnul Radu Căjvăneanu, vicepreședinte executiv al Asociației pentru Protecția Consumatorilor Botoșani - Centrul Europe Direct Botoșani a arătat câteva dintre acțiunile de voluntariat ale organizației desfășurate în cursul acestui an. O primă activitate a fost distribuirea de stegulețe în cadrul piețelor comerciale din Municipiul Botoșani pentru a identifica mai exact produsele de proveniență românească și îndeosebi de proveniență locală din Botoșani. Stegulețele, cu drapelul României, stema județului Botoșani, drapelul Europei și alte drapele ale țărilor de unde provin mărfurile care se desfac pe piața din Botoșani au fost distribuite pe masa vânzătorilor.

Activitatea s-a bucurat de o puternică audiență la public iar clipurile video realizate cu acest prilej au numărat între 10.000 și 45.000 de vizualizări fiecare. O altă activitate a organizației a fost sesizarea consumatorilor și a organelor competente în ceea ce privește anumite produse cu calități necorespunzătoare sau cu prețuri exagerate. Bunăoară consumatorii au fost informați în legătură cu așa zisele calități ale unui aparat de filtrare a aerului despre care fabricanții solicitați de Asociația pentru protecția consumatorilor Botoșani nu au oferit detaliile solicitate. De asemenea consumatorii au fost informați în legătură cu prețul exagerat al alcoolului sanitar (în perioada lunilor martie-aprilie) când o sticlă de 500 ml a ajuns să coste 65 RON! Au fost cu oferite consumatorilor informații în ceea ce privește același produs cu prețuri mai rezonabile. De asemenea au fost publicate constant informații în ceea ce privește măsurile Comisiei, ale Uniunii Europene în legătură cu pandemia de covid 19.

În final participanții și-au exprimat aprecierea pentru evenimentul organizat și dorința de a participa și la alte evenimente similare, atâta timp cât regulile aspre de pe timpul pandemiei o vor impune.

Stirea anterioara

Alimentele care ard caloriile, în câteva zile. Asta trebuie să mănânce cei care vor să dea jos kilogramele în plus

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.