Mașinile cu marfă, oprite între județe. Aprovizionarea cu materie primă din Suceava îngreunată

Mașinile cu marfă, oprite între județe. Aprovizionarea cu materie primă din Suceava îngreunată

Mai multe mașini de transport marfă, care trebuiau să ajungă la Botoșani, au fost oprite, luni, la Dumbrăveni și întoarse din drum.

Și asta pentru că cetățenii cu domiciliu stabil în Suceava nu mai au voie să iasă din zona de carantinare. Pentru că mulți dintre șoferii mașinilor care transportau marfă spre Botoșani sunt suceveni, aceştia nu au voie să intre în judeţul Botoşani. Decizia a iscat nemulțumiri în rândul agenților economici botoșăneni, care au fost nevoiți să trimită mașini în întâmpinare, pentru a prelua marfa și a o aduce la Botoșani.

„Astăzi, la ora 7, a intrat un ordin în vigoare, prin care cetățenii cu domiciliul stabil în Suceava nu mai au voie să părăsească zona de carantinare. Cei din Botoșani intră fără probleme, însă nouă nu ne-au dat drumul să plecăm, deși aveam marfă de dus, pentru că suntem din Suceava. Ne-au întors din drum. Din acest motiv, a trebuit să așteptăm aproape o oră să mai vină din clineții noștri să preia marfa, alții nu au venit”, a declarat șoferul unei mașini care transporta marfă spre Botoșani.

Un operator de panificație din Botoșani susține că dacă situația respectivă continuă, este nevoit să închidă brutăria, întrucât nu are cum să se aprovizioneze.

„Mașinile dinspre Suceava spre Botoșani sunt oprite la Dumbrăveni. Nu le lasă să intre în Botoșani, ori eu trebuie să primesc marfă. Am trimis o mașină de a mea acolo, ca să preia marfa, dar ce mă fac că trebuie să aducem făină, ori noi nu avem mașini mari de transport, avem mașini de mică capacitate. Nu este normal să oprească transporturile de marfă. Nu se poate să se întâmple așa ceva cu marfa care ne este necesară”, a declarat administratorul unei firme de panificație. Sursa: botosaninews.ro

Stirea anterioara

Avertismentul medicilor pentru toții bărbații. „Ar trebui să se radă!” Cât rezistă coronavirusul pe barbă sau mustață

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.