A fost stabilită cauza probabilă incendiului care a cuprins blocul din Suceava. Zeci de pompieri din 12 localități au intervenit pentru stingere

A fost stabilită cauza probabilă incendiului care a cuprins blocul din Suceava. Zeci de pompieri din 12 localități au intervenit pentru stingere

Un incendiu puternic a izbucnit în seara de vineri, 2 octombrie 2026, la un bloc din municipiul Suceava. Pompierii militari de la subunitățile din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, împreună cu Serviciile voluntare pentru situații de urgență Adâncata, Bosanci, Salcea și Șcheia, au intervenit cu 12 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de lucru la înălțime, o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Suceava.

În sprijin, au fost alocate alte două autospeciale de lucru la înălțime de la Botoșani și Dorohoi, iar Serviciul de Ambulanță Județean Suceava a intervenit cu 4 echipaje, cu medici.

La sosirea echipajelor, acoperișul blocului ardea generalizat, cu pericol de propagare la acoperișurile și mansardele blocurilor din apropiere, dar și la apartamentele de la etajul IV. Acoperișul blocului, construit pe structură din lemn, cu învelitoare din tablă și azbociment, și bunurile depozitate în pod (maculatură, aparate de gimnastică și altele) au ars pe o suprafață de aproximativ 400 mp. De asemenea, au fost distruse și bunuri materiale din apartamentele de la etajul IV.

Din cauza căldurii radiante au fost afectate geamuri și elemente de tâmplărie de la blocurile învecinate. În urma unor lucrări de izolație efectuate la nivelul acoperișului, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, ca urmare a folosirii necorespunzătoare a unui dispozitiv cu arzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat apartamentele din bloc, dar și imobilele învecinate.

Stirea anterioara

Cardul de sănătate și noua carte de identitate pot fi folosite în paralel. Anunțul CNAS pentru pacienți

Stirea Urmatoare

Depozit de furaje din Crasnaleuca cuprins de flăcări

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.