Concurs de stagii și rezidențe la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

Concurs de stagii și rezidențe la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, instituţie al cărei principal obiectiv este cercetarea şi promovarea operei eminesciene, oferă, în anul 2022, un stagiu de traducere a operei eminesciene, un stagiu de cercetare și două rezidențe pentru scriitori.

Stagiile și rezidențele se acordă pentru o perioadă de o lună pe parcursul anului 2022:
- stagiul de traducere – traducătorilor români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate, pe teme de cercetare a operei și biografiei eminesciene; 
- stagiu de cercetare privind edițiile operei eminesciene – profesorilor, studenților, cercetătorilor români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate;
 - rezidențele – scriitorilor pentru o perioadă de o lună pe parcursul unui an în vederea redactării biografiei romanțate a scriitorilor Samson Bodnărescu și, respectiv, Dimitrie Petrino.

Solicitările de participare la concursul de acordare a stagiului se depun de către candidaţi, prin poştă, în perioada 1 martie – 31 martie 2022, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, str. Mihai Eminescu nr. 19, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, cod 717253, sau prin e-mail (format PDF) la adresa: [email protected].

Regulamentul poate fi consultat pe site-ul Memorialului Ipotești.

Stirea anterioara

Informații privind cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.