Profesorii, mai tari în „perle“ decât elevii

Profesorii, mai tari în „perle“ decât elevii

Un nou duş rece pentru învăţământ, ieri, la scurt timp după dezastrul de la Bacalaureat. Doar 30% din profesorii care au dat examen anul acesta au obţinut note peste 7, care le permit accesul la un post de titular. 32% din cei care au dat examen au luat note sub 5, care nu le oferă acces nici măcar la un post de suplinitor. Rezultatele examenului de titularizare de săptămâna trecută sunt cele mai slabe din ultimii ani, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ.

Dintre candidaţii la examenul de titularizare, a contabilizat ADEVĂRUL, 32% au luat note sub cinci, 38% au obţinut note între 5 şi 7 şi numai 30 % au reuşit să ia note de trecere (între 7 şi 10), putând astfel să opteze pentru titularizare. 52 de candidaţi au obţinut note de 1, mai mult de jumătate dintre acestea fiind date la materia educaţie fizică şi sport. De asemenea, anunţă ANTENA3, au fost acordate 26 de note de 10.

Pe cele 47.000 de locuri la examenul de titularizare s-au înscris 38.000 de candidaţi, iar în timpul examenului 55 de profesori au fost eliminaţi pentru că au copiat. Acestora li se adaugă alte câteva mii de candidaţi care s-au retras din examen după ce au văzut subiectele şi camerele de supraveghere din sălile de examen. Însă, cu toate că rezultatele pot fi catalogate ca „un dezastru“, din punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, citat de COTIDIANUL, obiectivul major al acestui examen de titularizare a fost atins: selectarea resurselor umane de calitate, a declarat Oana Badea, secretar de stat în Minister.

Tinerii care aleg să devină dascăli sunt prea puţin motivaţi să pună mâna pe carte, constată EVENIMENTUL ZILEI, care adaugă că aspiranţii la un post de titular în învăţământ au obţinut la examen rezultate asemănătoare cu cele ale elevilor care au dat Bac-ul. Şi, dacă la examenul de Bacalaureat profesorii au fost cei care s-au amuzat citind lucrările elevilor, după titularizare vine şi rândul dascălilor să fie motiv de râs pentru alţii, scrie ziare.ro.

GÂNDUL prezintă câteva dintre „perlele“ profesorilor la examenul de titularizare 2011: „Virgula este o întrerupere de sarcină“; „Motivele poeziei ar fi iubirea“; „Învăţarea devine mai captivă“; „Este prima poezie de factură romantică a lui Eminescu în care iubita îl invită la iubire“;„Subiectu constă în efermitatea poetului în contrast cu natura“. Şi ZIUA VECHE a selectat câteva „perle“ ale profesorilor din judeţul Alba: „În «Sara pe deal» merg oile la păscut“; „Preşcolari îşi formează unele deprinderi şi însuşiri noi fără să îşi dea cu seama“; „Idilă de dragoste“; „Poemul Luciafărul exprimă expresia absolvită pe care le atinge gândirea poetului“.

Cu aceste exprimări profesorii i-au concurat serios pe elevii care nu au reuşit să treacă Bac-ul. Şi, dacă Bacalaureatul a fost caracterizat ca un dezastru, parcă nu mai pare chiar aşa, prin comparaţie cu rezultatele obţinute de profesori. Astfel, constată ROMÂNIA LIBERĂ, din punctu de vedere al picaţilor, la bacalaureat au fost 55% iar la titularizare 70%.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.