Decizie istorică a Bisericii Catolice. Papa le dă preoţilor permisiunea de a ierta un păcat grav

Decizie istorică a Bisericii Catolice. Papa le dă preoţilor permisiunea de a ierta un păcat grav

Papa Francisc a anunţat, într-o scrisoare dată publicităţii luni, că va permite preoţilor catolici să ierte păcatul avortului.

Astfel, Suveranul Pontif a transformat o derogare temporară, acordată cu ocazia Anului Milostivirii, într-una permanentă, ţinând, totuşi, să explice că întreruperea de sarcină rămâne „o faptă gravă", dar că „nu este niciun păcat pe care mila Domnului să nu-l poată atinge şi şterge atunci când întâlneşte o inimă care se căieşte şi care îşi doreşte să trăiască în pace cu Dumnezeu". Până acum, acest drept era rezervat doar episcopilor şi duhovnicilor cu statut special.

Papa Francisc a transmis că toţi preoţii ar trebui să poată ierta avortul, transformând astfel o derogare temporară pe care o acordase pentru Anul Jubiliar al Milostivirii într-o măsură permanentă.

„De astăzi înainte le acord tuturor prelaţilor, în virtutatea slujbei lor de slujire a enoriaşilor, permisiunea de a-i ierta pe cei care au comis păcatul avortului", a scris Papa într-o epistolă apostolică menită să marcheze finalul Anului Milostivirii.

Măsura luată de Suveranul Pontif reprezintă o îmblânzire semnificativă a poziţiei Bisericii faţă de problematica extrem de controversată a avortului, acesta fiind, în fapt, recunoscut pentru că a reuşit să facă din Biserica Catolică o instituţie mult mai incluzivă şi mai permisivă. În acelaşi timp, însă, Înaltul Prelat a ţinut să reitereze „foarte ferm că avortul este un păcat grav, întrucât pune capăt unei vieţi nevinovate, dar nu există niciun păcat pe care mila Domnului să nu-l poată atinge şi şterge atunci când întâlneşte o inimă care se căieşte şi care îşi doreşte să trăiască în pace cu Dumnezeu".

Biserica Catolică a condamnat dintotdeauna avortul ca pe un păcat imens, iar cei care îl comiteau erau automat excomunicaţi. În trecut, doar un episcop sau un duhovnic cu statut special putea garanta absolvirea de vină.

Într-un document făcut public anul trecut, Papa Francisc a descris „corvoada morală şi existenţială" prin care trec femeile care fac întrerupere de sarcină şi a declarat că a întâlnit „foarte multe femei care poartă în inima lor cicatricile acestei decizii dureroase şi agonizante". sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.