Tânără de 20 ani cercetată pentru conducerea pe drumurile publice în stare de ebrietate

Tânără de 20 ani cercetată pentru conducerea pe drumurile publice în stare de ebrietate

C. A. de 20 ani, din comuna Corni, judeţul Botoşani, posesoare permis de conducere din anul 2014, a fost depistată la data de 31.10.2015, în jurul orei 00.40, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională, din municipiul Botoşani.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat; acesteia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

BEJ Botoșani a stabilit numărul minim de susținători pentru a candida la alegerile locale

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.