A traversat Prutul înot, cu gândul la Occident
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat un bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 10:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – ITPF Iaşi, aflați în executarea unei misiuni, au observat, în zona localității de frontieră Manoleasa, un cetățean care părea străin de zonă și se deplasa dezorientat.
În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că bărbatul în cauză este cetățean moldovean, în vârstă de 24 de ani. Acesta a declarat că a traversat înot râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, în baza Acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, bărbatul a fost preluat de autoritățile moldovene.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.