Doi bărbați din Dorohoi cercetați de polițiști după ce au fost prinși băuți la volan

Doi bărbați din Dorohoi cercetați de polițiști după ce au fost prinși băuți la volan

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au oprit sâmbătă, 15 iulie 2023, în jurul orei 07:00, pentru control, pe strada Dimitrei Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate. 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

Duminică, 16 iulie 2023, Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate.  

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Stirea anterioara

Dosar penal și un obiectiv închis în urma unor controale la căminele de bătrâni din Botoșani

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.