Peste 400 de elevi au descoperit lumea pompierilor în cadrul programului „Școala Altfel” - FOTO
Tânăr din Corlăteni prins în timp ce conducea un utilaj agricol fără niciun fel de permis de conducere
Inundațiile pot apărea rapid. Pregătirea autorităților face diferența!
Un bărbat din Pomârla, a fost scos din casă de Poliție, după ce și-a bătut soția. Dosar penal pentru violență în familie
Activitate informativ-preventivă desfășurată de polițiștii din Dorohoi
Zilele Medicale Botoșănene 2026 – Medicina botoșăneană, într-un dialog al excelenței, colaborării și progresului
CCR schimbă regulile pentru funcționarii publici. Obligația care a devenit neconstituțională: O discriminare nejustificată
Spania are nevoie de 700.000 de muncitori în construcții. Salariile ajung la peste 30.000 de euro pe an pentru specialiști
Beneficiile incredibile ale sfeclei roșii
AJPIS Botoșani: 22 de misiuni de control efectuate în luna septembrie la serviciile sociale