Şoferii ar putea plăti poliţe RCA mai scumpe cu 40%

Şoferii ar putea plăti poliţe RCA mai scumpe cu 40%

Poliţele RCA s-ar putea scumpi semnificativ odată cu intrarea în vigoare a unei norme care obligă companiile de asigurări să stabilească tarife prin care să-şi acopere integral costurile, dar şi marja de profit.

Companiile de asigurări au scumpit de la an la an poliţele de răspundere civilă auto (RCA) pentru a-şi putea acoperi daunele, dar pentru a înregistra şi o marjă de profit. Acum, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a elaborat un proiect de modificare a normelor care ar putea duce la o creştere semnificativă a tarifelor la asigurările RCA. Mai exact, asigurătorii vor fi obligaţi să stabilească tarifele poliţelor RCA astfel încât valoarea primelor subscrise pe întreg anul să acopere cheltuielile cu daunele, costurile de emitere şi de administrare a poliţelor, dar şi marja de profit.

„Pentru fiecare categorie de riscuri omogene considerate, asigurătorii au obligaţia de a stabili tarifele de prime astfel încât, cu o probabilitate de cel puţin 99,5%, primele estimate pe următoarele 12 luni să acopere toate riscurile asumate, toate cheltuielile aferente şi marja de profit a asigurătorului, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a principiilor actuariale general acceptate“, se arată în proiectul de modificare a normelor lansat de CSA spre consultare publică pe portalul instituţiei.

În condiţiile în care, la jumătatea acestui an, rata combinată – ponderea cheltuielilor cu daunele plus cele operaţionale în totalul primelor subscrise – era de 142%, tarifele la poliţele RCA ar putea creşte cu peste 40% odată cu intrarea în vigoare a noilor norme.

Şoferii: creşterea tarifelor nu se justifică

Măsura CSA vine pe fondul nenumăratelor probleme de pe piaţa poliţelor RCA, reflectate de numărul tot mai mare de clienţi nemulţumiţi de serviciile oferite de asigurători. Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) sunt indignaţi de proiectul CSA, prin care se vizează „dublarea tarifelor pentru RCA“, şi cere Consiliului Concurenţei să verifice modul în care CSA îşi exercită prerogativele în domeniul asigurărilor.

„Creşterea tarifelor RCA nu poate corecta modul în care asigurătorii îşi tratează clienţii justificând doar proiectul prin care asigurările CASCO vor fi incluse în RCA. Este foarte suspect modul în care se aplică sistemul bonus-malus de către toate societăţile de asigurări“, se arată într-un comunicat al Confederaţiei.

În prezent, tarifele la poliţele RCA diferă foarte mult de la o companie la alta, dar şi de la un client la altul. De exemplu, un şofer din Bucureşti, cu vârsta de 30 de ani, care nu a avut niciun accident, trebuie să achite pentru un autoturism Dacia, cu o capacitate cilindrică de 1.600 de centimetri cubi, între 450 şi 860 de lei pentru poliţa RCA. În contextul noilor norme, tariful pe care ar putea să-l plătească acest şofer ar putea ajunge şi la 1.200 de lei. Sursa: adevarul.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

O nouă premieră pentru cei mici la Teatrul Vasilache!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.