Restanţieri la bănci, lăsaţi fără niciun ban în conturi

Restanţieri la bănci, lăsaţi fără niciun ban în conturi

Zeci de mii de români restanţieri la plata ratelor s-au trezit fără bani în conturi deschise chiar şi la alte bănci, nu la cea către care aveau datorii, după ce au fost daţi pe mâna executorilor judecătoreşti. Situaţia s-a agravat în ultimul an, după ce numărul datornicilor a crescut la peste 700.000. În unele cazuri, s-a ajuns la extreme: oamenii au rămas fără niciun ban din salarii sau pensii, deşi legea spune că se poate bloca doar o treime din venituri.

Zoia Bărbulescu a rămas fără niciun ban din pensie după ce dosarul ei de credit a ajuns la executorii judecătoreşti.

„Fără să mă înştiinţeze, ei mi-au blocat contul. Au oprit toată pensia integral, două luni, până eu i-am acţionat în instanţă”, spune Zoia Bărbulescu.

Femeia a fost avertizată că toţi banii găsiţi în conturile din diferite bănci vor fi folosiţi pentru acoperirea datoriei. Era vorba inclusiv de sumele provenite din pensiile viitoare.

Legea spune însă altceva. Pentru o singură datorie, proprirea se poate face doar pentru o treime din venit. Restul sumei trebuie să rămână la dispoziţia datornicului.

Executorii judecătoreşti recunosc însă că, în realitate, sumele sunt mai mari, pentru că ajung să fie blocate chiar şi alocaţiile pentru copii sau diurnele.

„Banca efectiv înfiinţează poprire pe toate sumele care sunt în cont, pentru că banca nu face distincţie şi atunci executorul trebuie să revină cu o precizare”, explică Mihai Jurchescu, executor judecătoresc.

În acest caz, tot datornicul este pus pe drumuri. El trebuie să facă o contestaţie la executarea silită în termen de la 15 zile de la primirea somaţiei. Iar cei care au mai multe conturi deschise riscă să plătească datoria de mai multe ori. Avocaţii estimează că peste 150.000 de români au ajuns să fie executaţi silit.

„Dacă împrumutatul nu merge şi nu face o reclamaţie către executorul judecătoresc şi către bancă, acele sume sunt poprite în continuare, iar la sfârşitul lunii, când practic ar trebui să-şi ridice salariul, se trezeşte că, de fapt, nu are niciun fel de salariu”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Peste 700.000 de români au ajuns să aibă restanţe la bancă în valoare de aproape 12 miliarde de lei. Cea mai mare sumă, de peste 8 miliarde de lei, trebuie recuperată de la restanţierii cu datorii mai vechi de trei luni. sursa:digi24.ro

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Mai multe de șanse la dispoziție să devii jandarm! Vino în echipa noastră!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.