S-a născut APOLODOR, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți de la Botoșani

S-a născut APOLODOR, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți de la Botoșani

Vineri, 18 iulie, în Sala „Mihai Eminescu” a municipalității botoșănene, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR. A fost prezentat astăzi și se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani.  

Festivalul își propune să îi apropie pe cei mai mici cititori de literatura contemporană dedicată lor. Directorul festivalului este îndrăgitul scriitor Dan Lungu, botoșănean de origine, co-fondatorul celui mai important festival de literatură din țară și unul dintre cele mai importante din Estul Europei: FILIT Iași.

Organizat de Fundația Corona și finanțat de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Botoșani, Festivalul APOLODOR va reuni, între 18 și 21 septembrie, scriitori de literatură pentru copii, editori, ilustratori, profesori, traducători, jurnaliști culturali și autori de manuale. Cu toți aceștia se vor putea întâlni elevii din școlile și liceele botoșănene, în cadrul unor ateliere de lectură sau de creație, la dezbateri, precum și la expozițiile de ilustrație și în cadrul serilor „Copilării pe scenă”, la Teatrul „Mihai Eminescu.

Între invitații care au confirmat deja participarea se numără scriitori, jurnaliști și artiști de renume precum Florin Bican, Ioana Both, Viorel Ilișoi, Mihai Mănescu, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Mircea Pricăjan, Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Matei Vișniec, artistele vizuale Raluca Ioana Burcă, Sabina Drînceanu, Bianca Simionescu și cântăreața Ada Milea.

În afara evenimentelor literare, organizatorii au pregătit mai multe expoziții de ilustrație și de carte-obiect, între care se numără: BookM@p 01. Cartografia ilustrației românești contemporane și 1001 de cărți obiect, ambele curatoriate de Cezarina Caloian, și Tia Peltz. Ilustrații la poveștile lui Ion Creangă – curator: Dana Lungu. 

„Cultura este în ADN-ul Botoșaniului. Mă bucur că ia naștere aici un festival de literatură pentru copii și adolescenți, care are toate datele să facă istorie. Primăria și Consiliul Local sprijină cu entuziasm această inițiativă a scriitorului Dan Lungu. Am mare încredere că experiența FILIT-ului ieșean va da roade și la Botoșani”, a declarat primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Andrei.

Festivalul Apolodor apare în contextul în care în Eurobarometrul din ultimii 10 ani, România este țara cu cel mai mic consum de carte din Europa. Organizatorii festivalului apreciază că un astfel de eveniment reprezintă una dintre puținele soluții viabile, cu efect pe termen lung:

„APOLODOR este un festival cu concept, gândit la standarde înalte. Copiii și adolescenții din România merită asta, precum și toată lumea editorială și artistică din jurul lor. Pe termen lung, își propune să cultive gustul pentru literatură la vârste timpurii, să creeze o platformă profesională relevantă, și, de ce nu, să contribuie la ridicarea statutului literaturii pentru copii în România, care a fost tratată mulți ani ca o cenușăreasă.

De ce la Botoșani? Ei bine, Botoșaniul este cunoscut în primul rând ca județul în care s-au născut foarte multe personalități culturale. Dar mai este ceva: în puține locuri din lumea aceasta părinții se ocupă cu atâta fervoare de educația copiilor ca la Botoșani. Acesta este motivul profund pentru care APOLODOR își are locul aici. Este, dacă vreți, un omagiu adus celor care au făcut posibil să apară personalități ca Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Antipa, Onicescu și multe altele”, a declarat scriitorul Dan Lungu.

Festivalul APOLODOR își propune să devină o platformă unică pentru dialog, reflecție și inițiative culturale inovatoare, cu un potențial real de impact în combaterea deficitului de lectură în România.

Stirea anterioara

Femeie reținută de polițiștii din Botoșani după ce a condus beată și fără permis

Stirea Urmatoare

Cod Portocaliu și Galben de inundații pe râul Prut

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.