ALEXANDRU COZACIUC - Un copil nevăzător, recunoscut ca Rapsod popular la doar 12 ani

ALEXANDRU COZACIUC - Un copil nevăzător, recunoscut ca Rapsod popular la doar 12 ani

„În urmă cu doi ani, pe malul mării, asistam pentru prima dată la un eveniment de excepţie: Festivalul „DOBROGE, MANDRA GRADINĂ” – Secţiunea „Concurenţi cu Dizabilităţi”. Mi-a atras atenţia răbdarea unui concurent care, de peste trei ore îşi aştepta - stând în picioare – rândul în concurs. Avea doar 9 ani şi o prestanţă aparte” – declara pentru Dorohoi News, Mihaela Mihaescu, fondatoarea Asociatiei IHTIS.

Cât suflet punea Alexandru în ceea ce făcea, a reieşit din replica sa atunci când l-am invitat să ia loc, întrucât concursul se desfăşura în aer liber, iar soarele dogorea în miez de zi. Alexandru a fost categoric, afirmând „nu vreau să mă aşez, că mi se boţeşte costumul popular, iar eu pe scenă vreau să fiu impecabil”.

Aşa a fost, aşa este şi, cu siguranţă, Alexandru aşa va fi mereu: IMPECABIL.

Un lucru nesemnificativ pentru cei ce-l cunosc, dar uimitor pentru toată lumea este faptul că Alexaandru este un copil nevăzător, din pricina unui medic care nu a ştiut să îi protejeze ochii, după ce s-a născut prematur stând o perioadă în incubator. Însă prin talentul, ambiţia şi munca sa Alexandru cânta perfect la douăsprezece instrumente (fluier, fluier moldovenesc fără dop, cimpoi, ocarina, caval, nai, orga, muzicuta, dramba, tilinca, cauc, saxofon), fiind în curs de perfecţionare pentru alte trei instrumente şi este deja recunoscut ca RAPSOD POPULAR de cei mai buni specialisti in folclor.

Mama sa îşi aminteşte: „La patru ani i-am cumpărat o orgă de jucărie şi l-am auzit cum lega notele. La cinci ani i-a cântat tatălui său “Mulţi ani trăiască” şi toate acestea fără ajutorul cuiva. Apoi, un frate de-al mamei l-a învăţat să cânte la fluier, iar acum face parte din Ansamblul “Balada Bucovinei”.

Despre pasiunea şi activitatea sa, Alexandru afirmă: „Când urc pe scenă simt că se îmbogăţeşte spiritul meu. Sunt fericit că mă plac oamenii, iar bucuria cea mai mare este atunci când la concursuri juriul mă apreciază prin acordarea notelor maxime. Ştiu că toţi muncim ca să ajungem cei mai buni. Simt însă că mie unii îmi spun «bravo» doar ca să spună, dat fiind faptul că eu sunt nevăzător... Observ din glasurile unora că suferă când eu câştig şi că au ciudă pe mine. Asta mă doare. Eu ştiu că fiecare are talentul lui, care merită pus în valoare cu şanse egale”.

În decursul a 4 ani, printre cele 21 de premii obţinute, cele mai importante sunt:

Premiul I – Concursul “STELUŢE MUZICALE”

Premiul I – Festivalul Concurs al “AMATORILOR NEVĂZĂTORI’

Premiul de Excelenţă – Festivalul Concurs “AMATORI NEVĂZĂTORI’

Premiul I – Festivalul Internaţional de Folclor “DOBROGE MÂNDRĂ GRĂDINA”

Premiul I – Festivalul “OLIMPIADA COPIILOR PENTRU VIITOR”

Diplomă de Excelenţă – Festivalul Naţional de Muzică Folk „NORD-EST FOLK”–Dorohoi 2011

Premiul I – Festivalul Naţional de Muzică Populară „MUGURELUL”- Dorohoi 2011

Vom reveni cu detalii despre activitatea lui Alexandru Cozaciuc – un copil aparte prin harul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, oridecate ori acesta, prin evolutia lui va impresiona juriul si publicul, adaugand colectiei sale noi premii.

 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.