Şi municipalitatea vrea două parcuri industriale cu 1000 locuri de muncă

Şi municipalitatea vrea două parcuri industriale cu 1000 locuri de muncă

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat că prin realizarea acestor parcuri vor fi create în municipiu aproximativ 1000 de locuri de muncă.

 

Unul din aceste parcuri va fi amenajat în Răchiţi, pe o suprafaţa de 11 hectare, cu o valoare a investiţiei de 20 milioane euro şi o valoare estimată a investiţiilor atrase în respectivul parc vor fi de 50 milioane euro. Cea de-a doua locaţie pentru parcul industrial va fi în comuna Stăuceni. Acesta va fi construit pe o suprafaţă de 10 hectare, valoarea investiţiei fiind tot de 20 milioane euro.

Şi Consiliul Judeţean vrea să înfiinţeze în judeţ opt astfel de parcuri.

Le-am transmis către Ministerul Dezvoltării Regionale. Bineînţeles că nu vor fi acceptate zece parcuri industriale în judeţ. Vor accepta unul sau două parcuri industriale sau maxim trei. S-au făcut mai multe propuneri, ca să aibă de unde să aleagă“, a spus Ovidiu Portariuc, citat de botosaninews.

La Răchiţi, s-a propus un centru logistic pentru afaceri şi spaţii pentru depozitare, cu accent pe spaţii de depozitare frigorifice, în timp ce la Stăuceni s-a propus înfiinţarea unei  structuri de sprijin pentru oameni de afaceri, respectiv IMM-uri, gen incubator de afaceri.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 29 aprilie - 5 mai: Peștii merg pe un drum nou cu câștiguri financiare mari. Săgetătorii trec prin furtună

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.