La data de 19 august 2020, în dotarea IPJ Botoșani au intrat 26 de autospeciale noi Dacia Logan care vor fi repartizate structurilor de ordine publică și rutieră, astfel &ic…
Președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică și-a asumat responsabilitatea de a veni cât mai mult în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă b…
La data de 19 august 2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 66 de ani din municipiul Bo…
Presedintele României a promulgat ieri legea care modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Propunerea legislativă a fost inițiată d…
Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei le cere public reprezentanților PNL Botoșani să le spună celor 20.000 de copii și familiilor acestora din munic…
O femeie de 73 de ani, din satul Bobulești, orașul Ștefănești, și-a pierdut viața în această dimineață, într-un incendiu care i-a distrus casa unde locuia cu fiul ei. …
Cu toții cred că așteptăm cu înfrigurare raportările zilnice, bilanțurile tot mai triste transmise de obicei la ora 13 de Grupul de Informare Strategică. Guvernul Orban a sc…
Grecia a anuntat ca va extinde restrictiile pe insula Mykonos si in regiunea Halkidiki din nordul tarii, incepand cu 21 august, pe fondul cresterii numarului cazurilor de COVID-19…
Lege extrem de importantă promulgată de către președintele Klaus Iohannis. Chiar de astăzi, acest lucru va fi total interzis. este vorba despre o lege care vizează mii de rom&acir…
Cătălin Silegeanu, candidatul independent la Primăria Municipiului Botoșani a transmis un nou mesaj către cetățenii orașului.
Dragii mei
Promisiunile haza…
Ca şi în cazul adulţilor, copiii şi adolescenţii suferă destul de des de dureri de cap, inclusiv de migrene. Conform specialiştilor, cauzele durerilor de cap la cei mici sunt similare cu cele ale adulţil…
Smiley a fost amendat miercuri, 19 august 2020, in timpul unei razii a Politiei pe Autostrada Soarelui dupa ce a fost prins conducand cu viteza spre litoral. Amenda primita de cantaret este de 580 de lei dupa …
În toamna anului 2019, doi români stabiliți de mai mult timp în Australia vizitau Memorialul Ipotești. Traseul din cadrul Memorialului era cel obișnuit, însoțit de discursul muzeografic…
În perioada ianuarie-iulie 2020, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 2.908 persoane au fost încadrate în muncă, dintre c…
FC Botoșani s-a despărțit de antrenorul secund Adi Iordache și a semnat cu Florin Anton Drăgan.
Ca antrenor principal Florin Drăgan a condus academiile AS PRO Luceafărul, FC Juniorul din București, AL DHAFR…
Meteorologii au emis două avertizări de tip Cod Portocaliu și Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate pentru județul Botosani, valabilă de miercuri, 19 august 202…
PSD Botoșani atrage atenția asupra focarelor de corupție din PNL care încep să iasă la suprafață în fiecare zi, în fiecare județ din țară, în urma anchetelor realizate de mass-media.
…
Un cățel a rămas captiv în stufărișul unui iaz de pe raza satului Ipotești, comuna Mihai Eminescu, după ce lanțul s-a agățat de vegetația deasă.
Acesta a fost salvat de pompierii botoșăneni. Situația …
Un accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri pe DN29, în comuna Răchiți. Un autoturism a lovit un cap de pod și apoi s-a răsturnat de mai multe ori pe partea carosabilă.
&Icir…
Un nou tip de înșelătorie a fost semnalat în cursul zilei de astăzi de o companie din România. Atacatorii folosesc acest tip de atac pentru a sustrage datele dumneavoastră personale. Despre c…
Organismul nostru are nevoie de o alimentatie cat mai variata pentru a acumula cat mai multe vitamine, minerale si alte substante nutritive necesare pentru buna sa functionare. Printre semintele recomandate sa…
Ochii ei mari și verzi, aproape hipnotici, și zâmbetul șăgalnic sunt o combinație fatală. Dacă mai adăugăm că Anca Dumitra e Fecioară, deci o perfecționistă, are talent cu carul și un umor debordant, ave…
Specialiștii ANM au emis o alertă pentru 30 de zile. Care vor fi temperaturile în luna următoare? Meteorologii indică un val de aer tropical în România.
Alertă meteo ANM pentru 30 de zile
…
Fetița de șapte ani rănită într-un accident rutier care a avut loc, duminică, la Hlipiceni, a murit la spital. Micuța s-a stins din viață la Iași, potrivit botosaninews.ro. Luni, a intrat în stop c…
Prefectura Botoșani anunță că s-a modifcat programul de la Serviciul de Pașapoarte.
Noul program este:
- Program de lucru cu publicul: luni-vineri 8:30-18:30
- Program de audiențe: luni-vineri 1…
Au trecut deja 8 zile de când botoșănenii nu au primit nici un răspuns, dacă ați uitat, noi revenim.
Partidul Social Democrat îl somează pe primarul municipiului Botoșani, Cătălin Mugurel …