Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, reținut de DIICOT. Este acuzat că a forțat mai multe tinere să se prostitueze

Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, reținut de DIICOT. Este acuzat că a forțat mai multe tinere să se prostitueze

Alex Bodi, fostul sot al Biancai Dragusanu, a fost retinut in seara zilei de miercuri, 11 noiembrie, de procurorii DIICOT Craiova pentru constituire a unui grup infractional organizat, trafic de persoane si santaj, intr-un dosar in care mai multi interlopi sunt acuzati ca recrutau tinere pentru prostitutie prin metoda 'loverboy'.

Potrivit unor surse judiciare, Alex Bodi a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat sa se prostitueze, el fiind acuzat si de o infractiune de santaj.

Miercuri dimineata, procurorii DIICOT Craiova, impreuna cu ofiteri de politie judiciara, au efectuat 23 de perchezitii domiciliare pe raza judetelor Ilfov, Brasov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu si Valcea, intr-o cauza ce vizeaza destructurarea unui grup infractional organizat specializat in trafic de persoane si proxenetism.

Una din perchezitii a avut loc la locuinta lui Alex Bodi, dupa care acesta a fost ridicat de mascati si dus la audieri.

Conform unui comunicat al DIICOT, din datele existente, s-a stabilit ca, la scurt timp dupa destructurarea unei grupari specializate in traficul de persoane si proxenetism, condusa de un membru marcant al lumii interlope, unul dintre "locotenentii" acestuia, in timp ce era inchis intr-un penitenciar, in perioada 2008 - 2011, impreuna cu alti trei detinuti au folosit retelele de socializare in scopul recrutarii unor tinere care practicau prostitutia si, inducandu-le in eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda 'loverboy'), fie cu identificarea unui loc de munca avantajos, respectiv profitand de starea lor de vulnerabilitate - situatie materiala precara, naivitate, lipsa de educatie -, le-au convins sa se prostitueze in beneficiul lor.

Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupari infractionale specializate, in principal, in traficul de persoane, trafic de minori si proxenetism si, in secundar, in santaj, consecinta a platii unor taxe de protectie.

Dupa ce au iesit din penitenciar, in scurt timp, la gruparea infractionala au aderat alti 12 suspecti, impreuna cu care au recrutat si alte victime, le-au transportat si adapostit in state occidentale - Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elvetia - si le-au constrans sa practice prostitutia in favoarea lor, in diverse cluburi de profil. Dupa ce erau transportate in strainatate, tinerele care refuzau sa se prostitueze erau sechestrate si supuse unor violente extreme, chiar si violuri, pentru a fi determinate sa nu mai opuna rezistenta, arata procurorii.

In cele mai multe cazuri, victimele au fost tinute in imobile inchiriate de catre liderul gruparii, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate sa practice prostitutia, erau permanent controlate si supravegheate, iar sumele de bani erau luate in totalitate de membrii gruparii.

In urma cercetarilor s-a stabilit faptul ca tinerele au fost exploatate cu precadere in cluburi de noapte sau locatii inchiriate in orasele Berlin, Bonn, Stuttgart si Frankfurt (Germania), dar si pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elvetia, Austria).

Procurorii sustin ca unele tinere au fost vandute altor traficanti, persoanele care le-au preluat primind si informatii in legatura cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cat a fost exploatata, informatii despre familie, pentru a fi santajata, exploatata si controlata mai usor.

Potrivit DIICOT, au fost si situatii in care faptuitorii nu au mai reusit sa detina controlul asupra victimelor, chiar si dupa aplicarea unor corectii fizice, caz in care, pentru a le determina sa nu fuga sau sa revina la domiciliile lor din tara, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea sa le achite, fiind, astfel, obligate sa continue activitatea de prostitutie.

O mare parte din sumele de bani obtinute din practicarea prostitutiei au fost investite de liderul gruparii in diverse imobile din tara si strainatate.

Pe de alta parte, liderul acestei grupari obisnuia sa perceapa victimelor taxe de protectie pentru desfasurarea unor activitati licite/ilicite, "locotenentii sai" recurgand, deseori, la santaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri.

Sursa: ziare.com

Stirea anterioara

Tragedie la Vorniceni! O femeie și-a pierdut viața în incendiul care i-a cuprins locuința

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.