Trei autoturisme, două parcate în faţa unei locuinţe din Frumuşica, unul pe raza satului Sârbi, comuna Vlăsineşti, au fost afectate parţial de flăcări. Dacă incendiul de la Frumuş…
La sfărşitul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun" am făcut bilanţul activităţilor defăşurate şi a noilor cunoştinţe asimilate „altfel". În fiecare zi am abordat o temă d…
Deşi vremea a fost mohorâtă, pelerinajul din sâmbăta Floriilor din 12 aprilie 2014 s-a desfăşurat după programul stabilit şi anunţat de Protopopiatul Dorohoi. Astfel, ieri la ora …
Ortodocşii sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu o săptămână înaintea Patimilor Sale, Iisus Hristos a intrat in Ierusalim, pe un asin, înconjurat de cei 12 Apostoli ai să…
După o încălzire de scurtă durată a vremii de Duminica Floriilor, primăvara ne joacă din nou o festă şi aduce ploi şi temperaturi scăzute.În duminica Floriilor vremea se încălzeșt…
Antonescu a amintit că Victor Ponta a devenit premier pentru prima dată în urma unei moţiuni de cenzură care a dus la înlăturarea din funcţie, în primăvara anului 2012, a primului…
Denumirea "iaurt" se presupune că provine de la cuvântul de origine turcă "yogurt", respectiv de la verbul "yoğurtmak", care înseamnă "a combina", potrivit unui comunicat remis ME…
„Mama si-ar fi dorit foarte mult acest lucru. Este un proiect pe care il voi realiza in memoria ei. Gatesc bine si o mostenesc din punctul asta de vedere. Mama era foarte atenta l…
Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112 sâmbătă, 12 aprilie 2014, în jurul orei 21:30, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbuc…
Un incendiu puternic a izbucnit în această seară la mai multe imobile și anexe de pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi.La fața locului sunt deplasate și intervin două au…
Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Dersca a organizat joi 10 aprilie, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun”, cea de-a doua ediție a competiţiei „Sportul te face mare!”. Proiec…
Vineri, 11 aprilie, 15 membri ai Asociației Umanitare Inimi la Unison Botoșani, de la Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani, conduși de doamna prof. Alina Răileanu în parteneriat cu Centrul Europe Di…
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în etapa a XXVII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:VineriCorona Braşov - ACS Poli Timişoara 0-0Steaua - FC Vaslui 0-1Sâ…
Surse din piaţă au declarat pentru ECONOMICA.NET că iniţierea unui apel de către un client DigiMobil sau folosirea internetului atunci când se află în roamingul naţional pe reţeaua Vodafone sunt gratuite.Acord…
Asociaţia Pro Democraţia în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Ilfov derulează proiectul „Plăteşte 0 pentru ce ţi se cuvine”. Proiectul…
Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016, când se urmăreşte atingerea mediei europene la acest capitol, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Minister…
Dupa ce „Dansez pentru tine" a fost scoasa din grila postului din Pache Protopopescu, Pro TV lanseaza o noua emisiune, intitulata „Minunea dansului". Emisiunea va fi prezentata de Elwira si Mihai Petre, sustin…
FCM Dorohoi a reușit să obțină cele trei puncte puse în joc chiar pe finalul meciului jucat împotriva celor de la ACS Sporting Suceava. Vineri, 11 aprilie 2014, s-a disputat cea de-a XXII-a etapă a campionatul…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi, a reacționat la comunicatul de presă emis de PNL Botoșani, referitor la excluderea celor patru consilieri locali care au votat pentru demiterea viceprimarulu…
În cadrul ședinței de Consiliu Local al municipiului Dorohoi ce a avut loc vineri, 11 aprilie 2014, s-a votat schimbarea viceprimarului PNL, Constantin Bursuc, cu alt membru PNL al Consiliului Local, respectiv…
Biroul Politic Teritorial al PNL s-a reunit vineri, 11 aprilie 2014, în ședință ordinară. Un punct important de pe ordinea de zi a fost discutarea poziției domnului vicepreședinte Ionică Nechifor, manifestată …
Peste 4.000 de copii de toate vârstele, preşcolari şi elevi, au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate în timpul vizitelor din această săptămână, la …
Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) în data de 20 martie a.c., a oferit premiile sale pentru cele mai bune rezultate în lupta cu criminalitatea transfrontalieră, pentru semestrul al II-lea al …
Autorităţile locale din comuna Hilişeu Horia au recepţionat ieri, lucrarea de construcţie a unui pod ce face legătura între satul Hilișeu-Crișan si cătunul Tinca.Evenimentul de inaugurare a podului ce face leg…
În cadrul şedinţei extraordinare de asăzi 11 aprilie 2014, viceprimar al municipiului Dorohoi, în locul lui Constantin Bursuc, a devenit Lucian Stelian Topalagă, președintele Organizației de Tineret PNL Doroho…
140 de elevi de liceu, buni cunoscători de limba engleză se întrec în aceste zile la Colegiul AT Laurian în abilităţi de negociere, dezbatere, oratorie şi cunoştinţe privind realităţile sociale ale prezentului…