Consilieri noi în echipa prefectului judeţului. Unul dintre aceştia se va ocupa de relaţiile cu presa, fiind vorba de fosta jurnalistă Mădălina Ursuleanu, care a preluat atr…
Rețeaua românească de retail „Dedeman” a anunțat că se retrage din Republica Moldova, după ce i-au fost puse numeroase piedici în investiția de 20 de milio…
Ziua Morţilor, Ziua tuturor Sfinţilor, Luminaţia sau Luminaţiile, 1 Noiembrie este ziua în care se pomenesc morţii, ziua în care gândurile noastre se îndre…
Atunci când vrei să slăbeşti, este vital să ai o alimentaţie sănătoasă, să te hidratezi şi să faci sport pentru a pierde kilogramele într-un mod corect.
De aceea, est…
Deputatul PSD face parte din delegația comisiei de politică externă a Parlamentului României care se întâlnește cu viceprim-ministrul Croației
Deputatul PSD Răz…
Poliţiştii au depistat duminică 22 octombrie, în jurul orei 18.30, pe raza localităţii Suharău un bărbat de 40 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism…
Unul dintre cele mai surprinzătoare proiecte de artă vizuală din Dorohoiul ultimilor ani, „Dorohoiul, în imagini”, care a făcut obiectul unei expoziţii găzduită …
Poliţiştii rutieri au depistat sâmbătă 21 octombrie, în jurul orei 17.00, un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi în timp ce conducea un autoturism pe…
Ușor, ușor, demersurile pentru tiparirea primelor exemplare - carte și DVD / ESTE OK SĂ FII DIFERIT - se vor conncretiză.
Un stand din cadrul Festivalului TREC MAG…
Hackerii au pus la cale o nouă metodă prin care jefuiesc băncile din România. Una pentru care autoritățile nu au leac.
Bancomatele din România sunt o sursă nelimitat de câștig pentru hacker …
La nici un an, Registrul general de evidență a salariaților (supranumit Revisal în spațiul public) a fost împărțit în Registrul public (pentru persoanele plătite din fonduri publice) și Regis…
Cutremur neobișnuit în România. Dacă cele mai multe seisme au loc în zonele Vrancea și Buzău, iată că cel de duminică s-a produs într-un loc mai puțin întâlnit.
Potrivit In…
Unele persoane vad albirea parului ca un ritual de trecere la varsta a treia, in timp ce altele vor sa o evite cu orice pret. Cu toate acestea, albirea parului este inevitabila. Lasand la o parte detaliile ce …
Viorica și Ioniță de la Clejani au doi copii, pe Margherita și pe Fulgy, dar puțini știu, însă, un secret al acestora.
Cei doi au secret pe care nu l-au dezvăluit până acum. Chiar dacă toată lumea…
O fetiță de numai cinci ani a fost ucisă cu sânge rece, sâmbătă noapte, chiar de propriul tată, după ce s-a certat cu soția sa. Cazul a avut loc în satul Vanatori, micuța fiind găsită î…
Campania electorala pentru alegerile locale partiale care vor avea loc pe 5 noiembrie in localitati din 13 judete va incepe duminica, urmand a se incheia sambata, 4 noiembrie.
Guvernul a stabilit organizarea …
Saptamana este pe sfarsite si, odata cu ea, si temperaturile de vara. Au fost aproape 30 de grade zilele trecute, insa de luni mercurul din termometre va scadea foarte mult si apar ploile.
Astfel, dupa ce vin…
Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. În anul 2017, trecerea la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 28 spre 29 oct…
Niciodată nu te-ai fi gândit că acest aliment este moarte curată. Atunci când ajungi obosit de la serviciu vrei să mănânci ceva rapid și ieftin iar de multe ori alegi o supă cu tăiței. Chiar …
Cabral s-a arătat foarte deranjat după ce o femeie a sugerat pe pagina lui de Facebook că soţia lui, Andreea Ibacka, s-a căsătorit cu el din interes.
„Sigur te lua dacă erai sudor pe Sineşti pe magistra…
Caz șocant petrecut sâmbătă, 21 octombrie 2017, în comuna Vârfu Câmpului din județul Botoșani. Câțiva cetățeni din localitate au alertat autoritățile după ce au găsit pe câm…
A trecut o săptămână de la accidentul cumplit de la Cornu Luncii, în care s-a stins din viaţă preotul Gavril, iar acum fiica acestuia, Anastasia Gavril a murit şi ea.
Potrivit obiectivdesuceava.ro…
Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara si Mucenicul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului se sarbatoresc in fiecare an pe 21 octombrie.
Cei trei Sfinti au fost aparatorii Bisericii …
Muzeul Judeţean Botoşani prezintă în perioada 21 octombrie – 15 noiembrie 2017, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia retrospectivă „DIMITRIE LO…
Tragedii ce depăşesc puterea de exprimare a cuvintelor, monştri cu chipuri de prieteni, întâmplări banale ce se transformă în coşmaruri din care nu te poţi trezi doar deschizând ochii &…