Victorie cu emoții obținută de FCM Dorohoi împotriva celor de la CS Aerostar Bacău – FOTO

Victorie cu emoții obținută de FCM Dorohoi împotriva celor de la CS Aerostar Bacău – FOTO

FCM Dorohoi a obținut, în fața a aproximativ 800 de suporteri, o victorie cu emoții în meciul disputat astăzi împotriva celor de la CS Aerostar Bacău, partidă care a contat pentru cea de-a doua etapă din Liga a 3 a Seriei 1.

Vineri, 6 septembrie 2013, s-a disputat cea de-a doua etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a, etapă în care FCM Dorohoi a întâlnit echipa CS Aerostar Bacău într-un meci disputat de la ora 17:00 pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.

Vezi echipele de start:

FCM Dorohoi: Rohetki Andrei, Cososchi Adrian, Atănăsoaie  Andrei, Bordeianu Mihai, Gherman Vlăduț, Sandu Eduard, Grumezescu Robert, Ghiviziu Alexandru, Vrabie Alexandru, Homneac Tudor, Halip Ovidiu.

CS Aerostar Bacău: Savu Emanuel, Sîrbu Petru, Strungariu Florin, Măgirescu Florin, Dobirceanu Ciprian, Ichim Cosmin, Doboș Marius, Pavăl Alexandru, Gheorghe Ramon, Honea Narcis, Boghian Gabriel.

Meciul a început cu o imensă ocazie de gol, care a venit chiar în minutul 1 al partidei. Meciul a continuat foarte echilibrat, ambele echipe având ocazii de gol, finalizate totuși fără succes. În minutul 23, în urma unui șut puternic al dorohoienilor, portarul oaspeților scapă mingea, la limită, în afara terenului și arbitrul acordă corner pentru gazde. Portarul băcăuan, susținând contrariul a avut un acces de furie lovind bara în mod repetat cu crampoanele ghetei și degajând puternic în afara stadionului, moment în care arbitrul l-a sancționat cu un cartonaș galben. FCM Dorohoi a presat pe finalul reprizei secunde și a obținut mai multe lovituri libere (min 27, 33 și 45) toate finalizându-se fără succes. Tabela indica la pauză 0-0.

FCM Dorohoi a început repriza secundă în același ton alert ca și în sfârșitul primei reprize. Dorohoienii au încheiat această serie de ocazii în minutul 65 când aceștia au fost extrem de aproape de a înscrie printr-un șut puternic de la aproximativ 22 de metri, mingea trecând foarte aproape de vinclul porții oaspeților. CS Aerostar Bacău și-a schimbat atitudinea jocului în partea a doua a reprizei secunde, aceștia fiind foarte aproape de a prelua conducerea pe tabela de marcaj. Oaspeții au avut trei mari ocazii (min 27, 40 și 44) când prima dată au lovit bara, iar în celelalte două faze ratând incredibil din 6 metri. În prelungirile meciului, minutul 90 + 3, FCM Dorohoi pleacă pe contraatac iar Tudor Homneac este tras de tricou în careu, arbitrul acordând penalty. Mihai Bordeianu a executat fără probleme trimițând balonul exact în vinclu. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0.

Pe lângă cei aproximativ 800 de suporteri dorohoieni, echipa FCM Dorohoi a mai fost susținută din tribune și de o galerie formată din aproximativ 30 de tineri „înarmați” cu steaguri, tobe și multă voie bună. Totodată în tribune s-a remarcat prezența lui Victor Mihalachi, finanțatorul FCM Dorohoi, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, Sorin Alin Clim, directorul DJDP Botoșani, dar și prezența lui Cristi Popovici, antrenor FC Botoșani.

Sursa: DorohoiNews.ro

Vezi Galerie FOTO de la meci, Click AICI!

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.