Auto Moto Fest ediţia a II-a, organizată pe 21 şi 22 septembrie la Botoşani

Auto Moto Fest ediţia a II-a, organizată pe 21 şi 22 septembrie la Botoşani

Omul de afaceri botoşănean Gheorghe Iavorenciuc  va organiza în zilele de 21 şi 22 septembrie cea de a doua ediţie a Auto Moto Fest. Faţă de ediţia de anul trecut, de această dată se aşteaptă un număr mult mai mare de motociclişti.

Gheorghe Iavorenciuc spune că vor veni motociclişti din toată Moldova plus Harghita, Covasna, Braşov, Ucraina şi Republica Moldova.

„După succesul deosebit pe care l-a avut prima ediţie a Auto Moto Fest am decis să organizez ediţia a doua a festivalului. Se va desfăşura în zilele de 21 şi 22 septembrie urmând ca pe 23 septembrie să plece participanţii. Sunt două categorii: auto şi moto. Cu ajutorul clubului Auto Green vor fi concursuri auto şi o paradă de autoturisme. Cluburile botoşănene de motociclişti susţin că vor fi aproximativ 200 de participanţi. Au pregătit demonstraţii şi un concurs care anul trecut nu a mai avut loc. Sunt două locaţii. Una în poligonul ACR unde vor avea loc concursurile şi a doua la stâna Baisa unde va fi camparea şi concertele folk. Aştetăm pe toţi botoşănenii să petreacă două nopţi albe la baisa şi să vadă nişte evenimente deosebite”, a spus Gheorghe Iavorenciuc, citat de btonline.

Deschiderea oficială a Auto Moto Fest, ediţia a II-a va avea loc pe data de 21 septembrie la ora 17.30 în poligonul ACR. De la ora 18.00 va urma un tur al municipiului Botoşani pe traseul: Poligonul ACR – strada Pacea – Strada Octav Onicescu – Strada Primăverii – Bulevardul George Enescu – Strada Marchian – Calea Naţională – Strada Petru Rareş – Bulevardul Mihai Eminescu – Strada Sucevei – Stâna Baisa. De la ora 20.00 va începe Seara Fan Moto cu muzică folk şi rock la stâna Baisa.

Cea de a doua zi va debuta la ora 10.00 cu înscrierea participanţilor la concursuri după care va avea loc o paradă a motocicliştilor şi automobiliştilor prin municipiul Botoşani, pe acelaşi traseu. La 12.30 va începe concursul de motociclism iar de la 13.30 se va desfăşura concursul automobilistic. Festivalul se va încheia cu o nouă seară de muzică folk şi rock la Baisa.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Intervenție cu șenilata după ce o tânără a căzut de pe bicicletă și s-a rănit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.