Asigurare falsă prezentată drept autentică la controlul de frontieră la Racovăț

Asigurare falsă prezentată drept autentică la controlul de frontieră la Racovăț

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 20.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 52 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie, o poliță de asigurare similară celor emise de autoritățile franceze. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a achiziționat autoturismul cu tot cu asigurare fără a avea cunoștință că aceasta este falsă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Casă din Străteni afectată de un incendiu

Stirea Urmatoare

Autoturism clonă, în valoare de 100.000 de lei, furat din Italia reținut la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.