Solidari cu familiile de ucraineni care fug din fața războiului! - FOTO

Solidari cu familiile de ucraineni care fug din fața războiului! - FOTO

Conducerea organizației județene a PSD Botoșani, parlamentarii, primarii, consilierii județeni și locali din județ s-au mobilizat pentru a sări în ajutorul cetățenilor ucraineni care fug din fața războiului declanșat de ambițiile teritoriale ale lui Vladimir Putin. 

În ultimele două zile, la sediul PSD Botoșani s-au adunat produse alimentare, apă și produse de igienă. Tineretul social-democrat botoșănean a mers în Vama Siret să distribuie pachetele făcute de către colegele din organizația de femei. 

Și primarii social-democrați din județ s-au alăturat demersului umanitar. La Bucecea, Vârfu Câmpului, Mihăileni, Dersca, Lozna, Șendriceni, Hilișeu-Horia și Hudești, primarii au pregătit și pun la dispoziția cetățenilor ucraineni spații de cazare în centre sociale, cămine culturale, biserici și locuințe private. La cerere, aceștia vor primi asistență juridică și sprijin logistic în relația cu instituțiile statului român. De asemenea, acolo unde situația o va impune, cetățenii ucraineni vor fi ajutați să-și procure medicamentele de care au nevoie.

O delegație a PSD Botoșani, condusă de președintele Doina Federovici, a mers în cursul zilei de astăzi în localitățile unde s-au făcut pregătiri pentru a primi cetățeni ucraineni care fug din fața războiului.
Organizația județeană PSD va continua să achiziționeze alimente și produse de igienă pentru a putea oferi imediat sprijinul de care va fi nevoie în cazul în care criza umanitară generată de războiul din Ucraina se va prelungi, iar numărul vecinilor noștri care își vor părăsi țara va continua să crească.

Stirea anterioara

Incendiile de vegetație iau amploare în județul Botoșani! 13 incendii produse vineri - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.