Primăria Municipiului Botoşani va da tichete sociale copiilor preșcolari din familiile defavorizate

Primăria Municipiului Botoşani va da tichete sociale copiilor preșcolari din familiile defavorizate

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat că de joi, 18 februarie  începe perioada de înscriere pentru acordarea tichetelor sociale copiilor preșcolari din familiile defavorizate. Părinții care îndeplinesc condițiile legii vor primi în fiecare lună în perioada septembrie-iunie câte un tichet social cu valoarea nominală de 50 lei pentru fiecare minor aflat în întreținere.

Condițiile pentru acordarea tichetelor sunt ca vârsta copilului să fie cuprinsă între 3 și 6 ani, copilul să înscris la grădiniță, iar venitul lunar pe membru de familie să fie de maxim 284 lei. Tichetele se vor acorda pe baza declarației pe proprie răspundere a părinților și a actelor doveditoare privind componenţa și veniturile familiei şi frecventarea activităţilor de la grădiniţă.

După depunerea acestor documente, ce vor fi verificate de către Primărie, va începe perioada de acordare propriu-zisă a tichetelor.

Tichetele ce vor fi emise până la 1 noiembrie vor fi valabile până la sfârșitul anului, iar cele emise după 1 noiembrie vor avea termen de valabilitate până la 31 decembrie 2017. În schimbul acestor tichete, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor vor putea cumpăra bunuri și servicii constând în alimente, îmbrăcăminte, rechizite școlare și obiecte de igienă.

„De astăzi, funcționarii de la Serviciul Public de Asistență Socială vor fi la dispoziția celor îndreptățiți să primească aceste tichete. E timp suficient pentru acordarea tichetelor, deci părinții nu trebuie să se îngrijoreze că dacă nu vor veni în zilele următoare nu vor mai primi aceste drepturi. Colegii mei din Primărie lucrează la aceste dosare, astfel încât tichetele vor ajunge la toți copiii care au nevoie de acești bani”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Pentru anul şcolar 2015-2016 cererile se depun la Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani din strada Săvenilor nr.12 începând cu luna februarie 2016 până la data de 30 aprilie 2016, de unde se pot obține și informații privind documentele necesare pentru a putea beneficia de stimulentul educațional sub formă de tichete sociale.

Stirea anterioara

Singura spălătorie ecologică a botoşănenilor! Bio Cleaning Nord îţi face hainele ca noi! - FOTO

Stirea Urmatoare

Cum este afectat tenul de consumul de alcool

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.