E.ON România a finalizat proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, derulat în cadrul campaniei „Investim în educaţie”

E.ON România a finalizat proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, derulat în cadrul campaniei „Investim în educaţie”

Demarat la mijlocul acestui an, proiectul „Energie în şcolile copilăriei” a cuprins 9 şcoli primare şi gimnaziale din mediul rural şi 8 instituţii de învăţământ din mediul urban. Lucrările de modernizare a sistemului de iluminat au fost finalizate în luna octombrie în judeţele Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui şi Neamţ. Săptămâna trecută au fost definitivate şi lucrările la şcolile din judeţul Iaşi, marcând încheierea cu succes a întregului proiect.

În total, în urma proiectului au fost înlocuite circa 3.300 de corpuri de iluminat şi aproximativ 7.000 de becuri şi tuburi cu neon clasice, fiind alocaţi peste 280.000 de euro pentru înlocuirea surselor de iluminat din unităţile de învăţământ beneficiare.

Şcolile incluse în proiect au fost selectate împreună cu Inspectoratele Şcolare Judeţene, fiind alese dintre grădiniţele/şcolile la care în ultimii cinci ani nu au fost modernizate sursele de iluminat. Totodată, un alt criteriu de selecţie a fost desfăşurarea activităţilor educative în două serii (inclusiv după-amiaza).

„Copiii sunt în centrul preocupărilor noastre şi, de aceea, cea mai mare parte a proiectelor de responsabilitate corporatistă le sunt destinate. Este dreptul fiecărui copil să beneficieze de educaţie şi de un sistem de învăţământ adecvat. Fiecare dintre noi trebuie să fie  responsabil în educarea copiilor, dar în acelaşi timp trebuie  să facem totul pentru ca acest drept fundamental să nu fie încălcat”, a declarat Frank Hajdinjak, director general E.ON România.

Conform datelor tehnice, noile surse de iluminat montate de compania noastră asigură o reducere a consumului de energie cu aproximativ 16%, concomitent cu o creştere de aproximativ 30% a luminozităţii, comparativ cu tuburile cu neon şi becurile clasice. Durata medie de viaţă a tuburilor fluorescente economice este de aproximativ 15.000 de ore de funcţionare.

Proiectul „Energie în şcolile copilăriei” completează demersurile E.ON România pentru educarea tinerei generaţii şi pentru îmbunătăţire a condiţiilor din unităţile de învăţământ.

E.ON România a dezvoltat, în acest an, una dintre cele mai ample şi dinamice campanii dedicate susţinerii sistemului de educaţie din România – de la venirea sa pe piaţa locală, în anul 2005 – prin lansarea unui program ce vizează, în principal, proiecte pentru îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli, facilitarea accesului copiilor la educaţie, reducerea ratei absenteismului şcolar, precum şi acordarea de burse pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură.

În cadrul campaniei „Investim în educaţie” peste 400.000 de euro au fost investiţi, în acest an, în proiecte destinate preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. În total, în ultimii şase ani, E.ON România a susţinut cu aproape 2,5 milioane de euro numeroase proiecte din domeniul educaţiei.

Derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organizaţii neguvernamentale şi cu sprijinul autorităţilor locale, proiectele se adresează cu prioritate copiilor.

● Peste 3.300 de corpuri de iluminat şi aproximativ 7.000 de tuburi fluorescente economice au fost montate în 17 unităţi de învăţământ din Moldova;

● Un număr de 7.000 de copii şi cadre didactice din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Vaslui beneficiază de condiţii mai bune de studiu;

● Lucrările de modernizare a sistemului de iluminat la o serie de unităţi şcolare din judeţul Iaşi au fost finalizate recent.

Județul Botoşani

Grădiniţa cu program prelungit nr. 19 – Botoşani - 222 corpuri de iluminat - 444 tuburi fluorescente

Şcoala cu clasele I-VIII – Vlădeni - 120 corpuri de iluminat - 240 tuburi fluorescente

Şcoala cu clasele I-VIII –Conceşti - 141 corpuri de iluminat - 282 tuburi fluorescente

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.