Copiii mici trebuie supravegheați în permanență - Mesaj transmis credincioșilor prezenți la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Botoșani - FOTO

Copiii mici trebuie supravegheați în permanență - Mesaj transmis credincioșilor prezenți la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Botoșani - FOTO

Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru.

Acesta este principalul mesaj transmis, astăzi, credincioșilor prezenți la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, de către pompieri. Pe timpul acțiunii de informare și educare preventivă, desfășurată în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, au fost prezentate cele mai frecvente cauze pentru care copiii mici ajung la spital, măsurile de prevenire a accidentelor casnice, dar și modul de acordare a primului ajutor în astfel de situații.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publice Botoșani, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de cămin sigur a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme. Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Protopopiatului Botoșani și a Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul”, activitatea fiind derulată în baza protocolului de colaborare între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor.

Stirea anterioara

Incendiu izbucnit la o casă din Botoșani din cauza coșului de fum necurățat

Stirea Urmatoare

COD ROȘU de caniculă prelungit până inclusiv marți în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.