Condiţii noi pentru acordarea ajutoarelor sociale: Persoanele care deţin bijuterii de peste 100 grame sau camere video nu primesc ajutor social

Condiţii noi pentru acordarea ajutoarelor sociale: Persoanele care deţin bijuterii de peste 100 grame sau camere video nu primesc ajutor social

Modificări la condiţiile de stabilire şi acordare a ajutorului social şi alocaţiei pentru susţinerea familiei. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Botoşani, o noutate este legată de faptul că se foloseşte un singur model de solicitare a ajutoarelor sociale, respectiv acelaşi model de anchetă socială, existând în acest sens şi o singură listă de bunuri valabilă atât pentru ajutorul social, cât şi în cazul alocaţiei de susţinere a familiei.

Astfel, nu au dreptul la ajutoare sociale persoanele care deţin clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei şi a anexelor gospodăreşti sau imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, cele care deţin motociclete, motorete, scutere şi autoturisme cu o vechime de zece ani cu excepţia celor adaptate persoanelor cu handicap, utilaje agricole, utilaje de prelucrarea agricolă. De asemenea, nu primesc ajutoare sociale persoanele care deţin utilaje de prelucrat lemnul, care deţin obiecte de artă, bijuterii şi metale preţioase peste 100 grame, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare, aparatură electronică, cum ar fi camere video, amplificatoare audio, copiatoare, precum şi cei care au depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei.

Dacă locuinţa celui care solicită ajutor social se află pe un teren mai mare de 1000 mp în zonă urbană şi 2000 mp în zonă rurală, atunci el va fi exclus de la ajutor sau dacă cel care solicită ajutor de la stat deţine peste două bovine, peste o cabalină, peste trei porcine, peste cinci ovine sau caprine, peste zece capete de iepuri de casă ori peste 25 capete de păsări nu va avea dreptul la ajutor.

Deţinerea unuia din bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social, alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei“, a declarat Rodica Creţu, purtătorul de cuvânt al AJPIS Botoşani, citata de botosaninews.

Titularii ajutorului social şi cei ai alocaţiei pentru susţinerea familiei au obligaţia de a depune din şase în şase luni, după stabilirea dreptului, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.

Neîndeplinirea aceste obligaţii duce la suspendarea plăţii dreptului la ajutor social. De asemenea, neachitarea dărilor cătrer bugetul local duce la suspendarea drepturilor băneşti.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.