Pe lângă cheltuielile inevitabile legate de transport şi cazare, românii ar trebui să plătească diferenţe mai mari decât oricare alţi europeni, inclusiv bulgarii. Directiva UE nr. 24/2011, care reglementează această situație, este clară: decontarea tratamentelor și intervențiilor se face la prețurile practicate în țările de origine, care în cazul României sunt cele stipulate în contractul-cadru pe 2013-2014. „Cu cât diferenţa dintre costul lor real şi tarifele decontate de instituţiile abilitate este mai mare, cu atât pacientul este mai împovărat de plăţi informale și este victima unei asistenţe medicale deficitare din perspectiva standardelor europene de calitate“, arată studiul „Directiva Europeană care poate dinamita sistemul medical românesc“, al Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE).

Şi dacă tot românii sunt prea săraci pentru a profita de tratament european, vor beneficia din plin străinii care vor veni aici, dar şi agenţiile de turism medical.  Companiile de profil estimează că piața turismului medical va ajunge la 100 milioane de euro în 2015, dublu faţă de acum, după aplicarea Directivei. Totuși, din cauza infrastructurii sanitare și de transport insuficient modernizate, România nu va deveni, pe termen scurt și mediu, o destinație importantă a turismului medical în UE, arată studiul CRPE.

Impactul, greu de estimat

Există cu siguranță și unii români care îşi permit totuşi să achite aceste diferenţe și care acum sunt clienţii clinicilor şi spitalelor private autohtone. Odată ce vor avea ocazia să meargă în străinătate şi să fie trataţi la fel ca cetăţenii ţării respective, cu considerabil mai puţină birocraţie, unii ar putea să prefere această variantă, mai ales că tarifele la unitățile medicale private din România sunt mai mari decât cele de la unităţile medicale din Ungaria, Turcia sau Marea Britanie. Chiar dacă aceștia nu sunt numeroși, trebuie să ne gândim că din bugetul, și așa auster, al Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate s-ar putea redirecţiona sume, imposibil de apreciat în acest moment, către spitale şi furnizori de servicii medicale aflaţi în afara României. „Pe termen mediu, impactul ar putea fi consistent“, arată același studiu al CRPE. Pentru anul acesta, vorbim de 33 de milioane de euro, doar o treime din datoria totală pe care CNAS o are la acești furnizori, aflați cu precădere în Germania, Spania, Austria și Marea Britanie.

Deși teoretic românii au avut liber la tratamente în străinătate din data de 25 octombrie anul trecut, practic, România a transpus cu aproape trei luni întârziere această Directivă, riscând infringementul. Următorul pas este popularizarea acesteia printre pacienți, prin înființarea unui punct național de contact.

Există promisiuni că prin noul pachet de servicii medicale de bază, care va duce la multe economii în sistem, statul va putea să crească prețurile de decontare. Până atunci însă, scopul declarat al Directivei nr. 24/2011, conform căreia „toți pacienții beneficiază de un tratament echitabil, mai degrabă în funcție de necesitățile acestora în materie de asistență medicală decât în funcție de statul membru de afiliere al acestora“, nu este atins în cazul românilor. Sursa: Capital.ro