Atenţie, vine sezonul căpuşelor, ameninţarea bolii cu „o mie de feţe”

Boala Lyme, una din cele mai greu de diagnosticat afecțiuni, poate fi depistată mai rapid la Cluj. Spitalul de boli infecțioase din oraş a primit un aparat care descoperă căpușele purtătoare ale bacteriei ce provoacă această maladie. În acest fel, pacienții pot fi tratați mult mai repede, iar șansele lor de vindecare cresc.

„Stabilirea diagnosticului de boală Lyme parcurge anumite etape, iar prima etapă este identificarea căpuşei. Vectorul transmiterii acestei boli este căpuşa, dar nu orice căpuşă. Noi trebuie să vedem dacă acea căpuşă a muşcat sau înţepat omul. Acest aparat ne ajută să identificăm căpuşa şi să stabilim în ce stadiu de dezvoltare este această căpuşă", a declarat Mihaela Lupşe, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, potrivit citynews.ro.

Aceasta a explicat şi felul în care boala afectează pacienţii. „Boala Lyme are o fază acută, pe care o întâlnim cel mai frecvent la pacienţii noştri. Aici apar dureri de cap, dureri musculare sau febră, manifestări asemănătoare cu o gripă de vară. În faza tardivă manifestările sunt mai mult neurologice, pacienţii prezintă amorţeli, dureri articulare, pareze sau paralizii", a explicat medicul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.