USL s-a ținut de cuvânt! Salariile, majorate cu 7,4% de la 1 decembrie

USL s-a ținut de cuvânt! Salariile, majorate cu 7,4% de la 1 decembrie

Guvernul condus de primul ministru Victor Ponta a decis ca de la 1 decembrie 2012 să se acorde a doua tranșă de majorare a salariilor bugetarilor, astfel încât acestea să ajungă la nivelul la care erau în 2010, înainte de tăierea cu 25% din timpul guvernării PDL. Astfel, din această lună, bugetarii vor primi cu 7,4% mai mult la salariu, după ce la 1 iunie lefurile lor au crescut cu 8%.

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că prin această măsură USL s-a achitat de una dintre cele mai importante promisiuni pe care le-a făcut înainte de a prelua guvernarea în primăvara acestui an. „Cred că acum e clar pentru toată lumea că USL se ține de cuvânt și își respectă promisiunile. Am promis că vom reîntregi salariile dacă vom veni la guvernare, iar acum acest lucru a devenit o realitate”, a spus Dolineaschi.

PDL PUTEA EVITA TĂIEREA SALARIILOR

Referitor la sursele financiare care vor acoperi creșterea salariilor fără a crește deficitul bugetar peste cota negociată cu FMI, Dolineaschi a precizat că banii au venit în principal din reducerea corupției și din economiile realizate la alte capitole bugetare.

„S-au recuperat mulți bani din combaterea evaziunii fiscale și din stoparea unor contracte ale statului cu „băieții deștepți” din energie și cu alți clienți obișnuiți ai guvernării PDL. Numai din stoparea contractelor oneroase cu energie ieftină de la Hidroelectrica s-au recuperat peste un miliard de euro. Nu s-au mai făcut terenuri de fotbal în pantă și nici pârtii de schi poziționate în soare sau alte asemenea fantezii care au hrănit ani la rând clientela politică a PDL. Cinismul guvernării anterioare se vede cel mai bine în faptul că acești bani existau și pe vremea când au decis tăierea salariilor. Noi cu bugetul lor am lucrat. Deci dacă ar fi stopat scurgerile uriașe de fonduri publice către buzunarele clientelei, nu ar fi fost nevoie de tăierea salariilor”, a subliniat deputatul Andrei Dolineaschi, care a adăugat că actualul guvern va avea alte posibilități în anul următor, când va lucra pe un buget nou adaptat viziunii economice a USL.

CREȘTEREA SALARIILOR NU AFECTEAZĂ DEFICITUL

Reprezentantul USL a ținut să precizeze că majorările realizate de Guvernul Ponta pentru reîntregirea salariilor bugetarilor nu va afecta deficitul bugetar negociat cu organismele financiare internaționale.

„România își va respecta toate angajamentele făcute în fața partenerilor externi și ne vom încadra în deficitul bugetar stabilit împreună cu FMI și celelalte organisme financiare. De la începutul anului până la 31 octombrie, execuția bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 7,2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 1,19% din PIB. Anul trecut, când Emil Boc era încă prim ministru, pentru aceeași perioadă, deficitul a fost 13,3 miliarde de lei, respectiv 2,3% din PIB. Este o nouă dovadă că pe aceiași bani, în aceleași condiții, poți obține performanțe mai bune dacă stopezi fluxul de bani publici către clientela politică”, a comentat Dolineaschi.

În perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, veniturile la bugetul general consolidat au fost de 159,4 miliarde de lei, reprezentând 26,2% din PIB, în creștere cu 7,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.