Două persoane rănite în urma unui accident rutier produs la Frumușica
Două persoane rănite în urma unui accident rutier produs la Frumușica
Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe un drum din localitatea Frumușica. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe o parte și nu erau persoane încarcerate.
Două femei, în vârstă de 63 și 72 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajul SAJ și transportate la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurile de prevenire a incendiilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.