Doina Elena Federovici: „Îi chem să se exprime prin vot pe toți cei care au suferit în acești ani” - FOTO

Doina Elena Federovici: „Îi chem să se exprime prin vot pe toți cei care au suferit în acești ani” - FOTO

Echipa USL Botoșani, respectiv: Andrei Dolineaschi - candidat în Colegiul nr. 2 Dorohoi pentru Camera Deputaţilor, Doina Elena Federovici - candidat în Colegiul nr. 1 pentru Senat, s-au întâlnit ieri cu locuitorii din comunna Dimăcheni, orașul Bucecea și zona Satu Nou din municipiul Dorohoi.

În discursul său ținut locuitorilor orașului Bucecea, Doina Elena Federovici, a spus: „Anul 2012 trebuie să reconfirme unitatea noastră pentru proiectul României europene, a României puternice. Vom fi mai buni şi mai respectaţi în întreaga lume atunci când vom înţelege că şansa noastră înseamnă unire şi înţelepciune.”

Ajunși la Dorohoi, în zona școlii din Satu Nou, USL-iștii au fost întâmpinați de cetățeni, cu care au purtat discuţii libere pentru a putea identifica principalele probleme cu care se confruntă aceștia și le-au explicat oamenilor eforturile pe care le fac din pozițiile în care sunt, pentru a îndrepta greșelile făcute de Guvernul Boc.

„Am avut o acțiune electorală în comuna Dimăcheni, oraşul Bucecea şi zona Stau Nou din Dorohoi, unde am participat alături de domnul primar Dorin Alexandrescu și de doamna vicepreședinte a Consiliului Județean Doina Federovici, candidat pentru un post de senator în Parlamentul României, la o întâlniri cu oamenii din acele zone. Ne-au fost semnalate foarte multe probleme la care, împreună cu oamenii am găsit soluții, totul fiind o chestiune de timp. Eu cred că aceste întâlniri şi discuţii cu cetăţenii sunt foarte constructive atât pentru noi cât şi pentru ei.”, a declarat pentru Dorohoi News, deputatul Andrei Dolineaschi.

De asemenea, Doina Elena Federovici, a ținut să facă cunoscut faptul că mai sunt 7 zile de campanie electorală, iar mesajul ei este următorul: „Îi chem să se exprime prin vot pe toți cei care au suferit în acești ani, oamenii cinstiți care au fost sfidați și umiliți de regimul Băsescu, pensionari, bugetari, profesori, medici, agricultori, fermieri, întreprinzători care au fost nevoiți să-și închidă firmele, șomeri, toți cei care vor să-și recapete demnitatea și să fie respectați de conducătorii lor.”

Sursa: DorohoiNews.ro

[nggallery id=181]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.