Vremea se schimbă radical! Frig, ploi și grindină în zilele următoare. Alertă meteo emisă de ANM

Vremea se schimbă radical! Frig, ploi și grindină în zilele următoare. Alertă meteo emisă de ANM

Vremea se schimbă radical în cea mai mare parte a țării. ANM a emis o informare meteo de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni seara, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și ploi în cantități însemnate în Sudul, Centrul și Estul țării.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul și nord-vestul țării, apoi, marți și marți spre miercuri (24 și 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest și în zonele montane.

Vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși pe intervale scurte sau prin acumulare 20 - 40 l/mp.

Miercuri și joi (25, 26 august), astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul și estul teritoriului.

Temperaturile scad semnificativ
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat la Sinteza Zilei cum va fi prognoza meteo în următoarele zile.

„Vorbim de fenomene de instabilitate atmosferică accentuată. În această dimineață de la ora 3:00 până miercuri dimineață la ora 10:00 vorbim și de o informare meteorologică pentru că aceste tipuri de fenomene se vor accentua treptat. Dacă în această seară vorbim în special pentru partea de vest, nord-vest a țării, mâine și mâine noapte vorbim de zona centrală nord estică, sud-vestică și zona montană, iar miercuri și joi cu precădere partea de sud, centru și ăsta țării.

Vorbim de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua local aspect de vijelie, grindină și cantități de apă care pot depăși pe intervale scurte de timp 20-40 de litri pe metru pătrat.

Și din punct de vedere al regimului de temperaturi, mai ales de mâine vom observa o diferențiere în ceea ce privește valorile de temperaturi maxime 22 până la 25 de grade Celsius în partea de vest centru și nord a țării cel mult 31-32 de grade Celsius spre 34 de grade în partea de sud în Oltenia și în sud-vestul Munteniei.

Miercuri valorile de temperaturi se vor încadra între 19 și 27 de grade cu cele mai coborâte în jumătatea nordică a țării până la 32 de grade în cea sudică. Aceste ecart de temperaturi va fi de interes şi pe parcursul zilei de joi după care sfârșitul de săptămână să aducă din nou temperaturi în creștere 29 30 32 de grade Celsius în Lunca Dunării", a explicat luni directorul ANM, Elena Mateescu, la "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Un jandarm aflat în afara programului de lucru a prins în flagrant doi suspecți de furt și a salvat viața unui bărbat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.