Vameșii intră miercuri în grevă de avertisment, timp de două ore. Nemulțumiri privind salariile și condițiile de muncă
Sindicatul Naţional Meridian, reprezentativ pentru angajaţii Autorităţii Vamale Române, anunţă o grevă de avertisment miercuri, între orele 12:00 şi 14:00, invocând probleme grave legate de condiţiile de muncă şi drepturile salariale şi profesionale.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, sindicaliştii reclamă neîncheierea acordului colectiv de muncă, ce are drept consecinţe "lipsa constituirii şi utilizării fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, asigurării sănătăţii şi securităţii muncii, precum şi a celor pentru susţinerea perfecţionării profesionale".
Ce revendicări au
Totodată, angajaţii din Vamă au nemulţumiri legate de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării. Astfel, aceştia reclamă neacordarea drepturilor salariale personalului care lucrează în frontieră şi pentru cei care au în dotare câini de serviciu, neglijarea compensării muncii efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale şi lipsa sporului pentru radiaţii, acordat personalului care lucrează cu aparate de control nedistructiv.
„Această situaţie generează dificultăţi profunde şi afectează nu doar angajaţii, ci şi calitatea serviciilor oferite cetăţenilor şi societăţilor comerciale care derulează operaţiuni vamale. Înţelegem şi regretăm disconfortul ce va fi creat călătorilor şi operatorilor economici din cauza acestei greve de avertisment, însă subliniem că drepturile şi condiţiile de muncă ale angajaţilor vamali trebuie respectate iar scopul acţiunii este atragerea atenţiei autorităţilor române asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal şi rămase nerezolvate de ani de zile", se arată în comunicat.
Conform sindicatului, lipsa dialogului şi neprezentarea la procedura de conciliere din partea instituţiei vamale a blocat soluţionarea paşnică a acestui conflict de muncă.
Sindicaliştii fac un apel la autorităţi să soluţioneze urgent problemele, să iniţieze negocieri reale şi transparente şi să asigure respectarea tuturor drepturilor angajaţilor din vamă.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.