Se închide încă o televiziune din România

Se închide încă o televiziune din România

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis, în şedinţa de marţi, retragerea licenţei postului Giga TV pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei audiovizuale referitoare la întreruperea emisiei.

Membrii Consiliului au luat această decizie pe baza prevederilor legislaţiei audiovizualului ce stipulează că licenţa audiovizuală analogică se retrage de CNA dacă titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa mai mult de 90 de zile pentru motive de natură tehnică şi mai mult de 96 de ore pentru orice alte motive imputabile titularului.

„Grila iniţială obţinută cu aprobarea Consiliului era din 2011, după care dânşii, fără să înştiinţeze CNA, au făcut un acord comercial cu money.ro să preia programele difuzate de acesta, după care money.ro nu mai emitea nimic, era închis, dar ei aveau reluări din nişte casete şi le puneau în buclă. Între aceste reluări au început să realizeze mici alte programe şi publicitate”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Consiliului, Laura Georgescu. Sursa: capital.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.