S-a emis Cod galben! Meteorologii anunţă că vremea va fi împărţită între caniculă şi vijelii

S-a emis Cod galben! Meteorologii anunţă că vremea va fi împărţită între caniculă şi vijelii

Vreme extremă în România! Ţara se împarte în două în zilele următoare: o parte dintre români se vor topi din cauză căldurilor sufocante, în timp ce altă parte a ţării va sta sub semnul furtunilor şi ploilor torenţiale.

Cod galben de caniculă în vestul ţării! Temperaturile urcă până la 39 de grade
Potrivit specialiştilor ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie), şapte judeţe din vestul şi sud-vestul României se află, timp de trei zile, sub o atenţionare Cod galben ce vizează un val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă.

Judeţele vizate sunt Bihor, Arad, Timiş, Caraș-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar Codul galben va fi în vigoare timp de 3 zile, pe 12, 13 si 14 iulie.

În intervalul menționat, valul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării.

În Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34-36 de grade Celsius, apoi de 37-39 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade.

Cod galben de averse torențiale şi vijelii
În schimb, luni, o mare parte a ţării se va afla sub un alt Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, arată meteorologii ANM.

Intervalul vizat de atenţionarea meteo este între orele 11:00 şi 23:00, în ziua de luni, 12 iulie.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Moldova, nordul și estul Munteniei și local în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în Crișana, Maramureș și Transilvania.

Stirea anterioara

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.