Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Pentru al doilea an consecutiv Fundaţia Pro Patrimonio organizează în lunile iulie – august ateliere de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, dedicate în principal comunităţii locale. Proiectul este co-finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional şi întregește planurile de la Mihăileni, din acest an pornite alături de UiPath Foundation.

Sub numele de „Școala de peisaj, artă și sunet”, anul acesta Fundaţia Pro Patrimonio reuneşte la Casa Enescu două ateliere centrate în jurul noțiunii de peisaj și a resurselor practice și creative oferite de acesta. 

În perioada 28 iulie-2 august 2021 şase zile vor fi dedicate Atelierului de Peisaj și Artă pentru reamenajarea curții Casei George Enescu și explorarea artistică a resurselor naturale oferite de grădină și împrejurimile acesteia. Lucrările grădinii, dedicate tinerilor profesioniști din domeniu și a publicului larg, vor încerca să familiarizeze participanții cu etape cât mai variate din trasarea, pregătirea și amenajarea locului, facilitând în același timp vizite de studiu în zonă și baza unor experimente artistice precum prese de plante și pigmenți naturali.

În intervalul 23-29 august 40 de copii din trei comunităţi din jurul Casei George Enescu din  Mihăileni vor participa la Atelierul de Peisaj și Sunet în care vor exersa roluri de peisagiști, grădinari și artiști botanici prin jocuri și proiecte practice sau artistice. În acord cu specificul locului, studiul sunetului va întregi experiența copiilor alături de specialiști din domeniu și-i va provoca să-și dezvolte abilitățile practice prin construcția propriilor instrumente, experimentând astfel diferitele calități ale esențelor de lemn din zonă.

Materialele adunate în timpul atelierelor și de-al lungul timpului, precum și studiul de teren dedicat din această perioadă constituie baza realizării, până la sfârșitul anului, a unui Caiet de Patrimoniu, instrument de explorare creativă a Casei Enescu și a împrejurimilor acesteia prin provocări practice, senzoriale sau artistice. Caietul va fi conceput ca un ghid al locului ce va dezvălui atât povestea, arhitectura și grădina casei, dar și elemente de identitate culturală din imediata vecinătate ce pot fi accesate pietonal, pe bicicletă sau cu mașina.

„Cu toate provocările cumulate, experiența atelierelor de patrimoniu pentru copii începute anul trecut la Casa Enescu ne-a convins că lungul drum București-Mihăileni merită din plin reluat de câte ori se ivește ocazia. Receptivitatea, interesul și bucuria copiilor din comunitate ne-au impresionat în mod sincer și sperăm ca întâlnirile din acest an să apropie și mai mult comunitatea de copii de inițiativele fundației, de Casa Enescu și istoria ei în general, dar mai mult decât atât, poate de modalitatea de relaționare cu patrimoniul, pe care sperăm să o poată purta mai departe în orice alt context viitor în care se vor afla.” Andreea Machidon - coordonator programe educaționale de patrimoniu Fundaţia Pro Patrimonio

„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro Patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Stirea anterioara

Instalațiile de dirijare a traficului de pe drumul Prăjeni – Plugari, vandalizate - FOTO

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.