Prognoza meteo pentru luna iunie. Cum va fi vremea, potrivit ANM

Prognoza meteo pentru luna iunie. Cum va fi vremea, potrivit ANM

Potrivit unui raport emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci.

Ȋn perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice urcă după-amiază la peste 30 de grade Celsius, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare.

Cum va fi vremea în luna iunie?
„Din datele înregistrate în perioada 1961–2022 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2022) depășește 20 de grade, în Câmpia Română, vestul Banatului, în sudul și estul Podișului Moldovei și în zonele joase din Dobrogea.

Valori medii între 18 și 20 grade sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureșului, Podișului Moldovei și zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea și Muntenia. În restul teritoriului, cu excepția zonelor montane, temperaturile medii lunare se mențin între 16 și 18 grade. În zona montană joasă, dar și în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 și 16 grade. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură sunt între 6 și 8 grade şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali se înregistrează temperaturi sub 6 grade. ” se arată în raportul ANM.

Potrivit ANM, temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42,0 de grade Celsius, înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938.

De asemenea, temperatura maximă absolută a lunii iunie, la Bucureşti, este de 40,3 grade Celsius înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918. La staţiile meteorologice Bucureşti- Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maximele absolute sunt de 39,8 grade şi respectiv 39,0 grade, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.

Temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este -12,0 oC, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.

Din punct de vedere al precipitațiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului.

„Din datele înregistrate în perioada 1961–2022 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2022) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei. Acestea sunt cuprinse între 50-75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, şi local, în Transilvania.

Precipitațiile medii multianuale se situează în intervalul 75-100 mm în zonele de deal și podiș din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat și Crișana. În zonele subcarpatice și cele montane joase, precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100-125 mm. În zona montană înaltă din Carpații Meridionali, Occidentali și din nordul Carpaților Orientali acestea depăşesc 150 mm.”, transmite ANM.

Stirea anterioara

Horoscopul verii 2023: Gemenii schimbă paradigma, Leii strălucesc, Scorpionii sunt pe val

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.